Conducerea Barcelonei a avut o şedinţă de urgenţă a doua zi după meciul cu Inter (3-3, pe Camp Nou, în grupele Ligii Campionilor). În cadrul întâlnirii s-a discutat despre primul transfer pe care catalanii vor să-l facă în perioada de mercato din ianuarie 2023.
Barcelona e la un pas de eliminarea din Liga Campionilor şi de participarea în Europa League pentru al doilea an la rând.
Barcelona, primul transfer pentru 2023! Xavi şi Laporta acţionează după un nou dezastru în Liga Campionilor
Egalul cu Inter, 3-3 pe Camp Nou, a dus spre zero şansele Barcelonei de calificare în optimile de finală din Liga Campionilor. Supărarea a fost mare printre şefii clubului, care au organizat o şedinţă de urgenţă a doua zi după partida în care Robert Lewandowski a reuşit o dublă.
Potrivit jurnalistului Gerard Romero, Joan Laporta şi Mateu Alemany s-au întâlnit, joi, şi au discutat după dezastrul din Liga Campionilor. Sursa citată scrie că la întâlnire a participat şi Jorge Mendes, unul dintre agenţii cu care Joan Laporta are o relaţie foarte bună.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conducerea Barcelonei a discutat cu Jorge Mendes despre primul transfer pe care catalanii să-l facă în 2023. Este vorba despre Nico Gonzalez (20 de ani), mijlocaş împrumutat în vară de Barcelona la Valencia. Gerard Romero a anunţat discuţia dintre părţi şi posibila revenire a lui Nico pe Camp Nou în ianuarie 2023.
Nico Gonzalez e crescut în celebra academie a Barcelonei, La Masia, şi a strâns 37 de meciuri, două goluri şi două pase de gol pentru catalani.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: barcelona, transfer, laporta, xavi, nico gonzalez, liga campionilor