Barcelona s-a calificat în finala Supercupei Spaniei. Catalanii au trecut de Real Sociedad la loviturile de departajare, cu 4-3, după 1-1 în timpul regulamentar de joc.
Frenkie de Jong a deschis scorul pentru Barcelona, în minutul 39, în timp ce Oyarzabal a egalat, dintr-un penalty comis de acelaşi De Jong. Nu s-a mai marcat până la finalul celor 90 de minute, apoi s-a intrat în prelungiri, terminate tot fără un gol decisiv. S-a ajuns la loviturile de departajare, unde Barcelona s-a impus.
Eroul de la loteria penalty-urilor a fost portarul Marc-Andre ter Stegen, care a parat două lovituri de la 11 metri, în faţa lui Bautista şi Oyarzabal. De Jong a ratat şi el prima lovitură de departajare a Barcelonei, însă Dembele şi Pjanic au marcat. Willian Jose a tras în bară, Griezmann a ratat şi el pentru Barcelona, Merino şi Janujaz au înscris pentru basci, iar Puig a transformat penalty-ul decisiv şi a calificat-o pe Barcelona în finala Supercupei Spaniei.
Acum, Barcelona aşteaptă să vadă pe cine va întâlni în ultimul act. În cealaltă semifinală se întâlnesc Real Madrid şi Athletic Bilbao, joi, iar asta înseamnă că putem avea un El Clasico în finala Supercupei, care se va juca duminică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: barcelona, supercupa spaniei