Universitatea Craiova a fost învinsă pentru a doua oară în patru zile de CFR Cluj. De această dată, oltenii au fost învinşi de clujeni în campionat, scor 0-2, la capătul unui joc în care trupa lui Rădoi nu a avut multe oportunităţi de gol.
La pauză tabela a indicat 2-0 pentru CFR, graţie reuşitelor semnate de Korenica şi Kamara, însă Craiova a continuat să spere şi a putut reduce din diferenţă, însă Mitriţă a trecut pe lângă golul de 2-1.
Totul s-a năruit în minutul 69, când Safira a văzut al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat. Basarab Panduru, prezent în studioul Prima Sport, l-a pus la punct pe atacantul Brazilian al Craiovei, despre care a spus că ”a făcut numai prostii”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Safira, pus la zid de Basarab Panduru. Nici Mitriţă nu a scăpat de criticile fostului internaţional
Fostul internaţional l-a remarcat pe Ştefan Baiaram din tabăra Craiovei, poate cel mai bun jucător oltean în prima repriză.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Mie mi se pare că în seara asta nu au putut (n.r. jucătorii Craiovei) nici fizic. Mitriţă nu a făcut nimic, Safira a făcut numai prostii, trebuia eliminat mai devreme, Baiaram este singurul care în prima repriză a mai fost viu. Sunt nişte greşeli pe care nu ai cum să le faci la nivelul ăsta”, a spus Basarab Panduru, la Prima Sport.
Alisson Safira (30 de ani) a fost împrumutat de Universitatea Craiova de la Santa Clara (prima ligă din Portugalia) până la finalul acestui sezon. A marcat un gol în 10 apariţii.