Expertul Orange Sport, Basarab Panduru, s-a mirat de salariul pe care i l-ar fi oferit CFR Cluj lui Bogdan Rusu, înainte ca atacantul să semneze cu FCSB.
Basarab Panduru, despre Nelu Varga: "Tu nu ai nicio problemă cu banii, frate!"
Conform bilanţului financiar al anului 2021, CFR Cluj are o datorie în valoare de 26 de milioane de euro, dar Cristi Balaj a susţinut o mare parte din sumă reprezintă o datorie faţă de finanţatori.
În această vară, preşedintele lui CFR Cluj a anunţat că bugetul salarial a fost scăzut, după ce s-a renunţat la mai mulţi fotbalişti.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, au existat informaţii conform cărora CFR Cluj a fost pregătită să-i ofere 25.000 de euro pe lună lui Bogdan Rusu, atacant transferat de FCSB. Campionii au negociat cu fostul vârf al lui CS Mioveni, dar Gigi Becali l-a convins în doar câteva ore să aleagă echipa bucureşteană.
La auzul cifrelor, Basarab Panduru a avut o intervenţie savuroasă, după ce a auzit că Bogdan Rusu a semnat pe un salariu de 10.000 de euro la FCSB, pe când CFR Cluj a avut o propunere consistent mai mare.
"Pe cine să vinzi de la CFR? Pe Petrila în faţă, la cine să te gândeşti? Vrei să câştige campionatul şi să vinzi şi doi jucători. Atunci nu-l mai aduci pe Petrescu, nu? Că el a demonstrat că vine să câştige campionatul. O singură dată a plecat şi a câştigat Edi, în rest a câştigat campionat. Ce ai vrut tu în anii ăştia? Cu orice preţ, cu orice minus până la 26 de milioane de euro vrei să câştigi campionatul.
FCSB a investit acum, după plecarea lui Tănase, apreciez ce fac. Ei au alte idei despre cum să iei un jucător. CFR nu face treaba asta. CFR dă bani la impresar, la semnătură, ia jucător liber şi CFR dă salarii cu grămada.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cum CFR, dacă e adevărat, să-i fi dat lui Bogdan Rusu (n.r. - noul atacant de la FCSB) 25.000 de euro pe lună? Mi-a plăcut aia cum ar fi zis Bogdan Rusu <<Cum să mă duc la 25.000 de euro? Că dacă i-am promis lui nea Gigi, mai bine vin la 10.000. Cum să mă duc eu la 25.000 acolo?>>.
Să-i dai 25.000 mi se pare... Tu nu ai nicio problemă cu banii, frate! Ce probleme ai tu cu banii, dacă tu dai 25.000 de euro pe lună lui Bogdan Rusu, dacă îl luai pe 10.000", a declarat expertul Orange Sport.
- Citește și
- VIDEO | Mihăilă l-a lăsat mască pe Franck Ribery la pauză. Ce i-a spus chiar în drumul spre vestiare şi cum a reacţionat francezul
- L-au adus pe noul Vinicius în Superligă pentru lupta la titlu! Cine e fundaşul asemănat cu fotbalistul preferat al lui Dan Petrescu: "Se vede calitatea pe el" | EXCLUSIV
- Ce imagini au primit cei de la FCSB cu Florinel Coman. Fotbalistul e plecat în Belgrad: "Mi-a trimis o filmare cu el" | EXCLUSIV
- VIDEO | Scandal între Istvan Kovacs şi un jucător de la FC U, după fluierul final. Ce s-a întâmplat departe de camerele TV: ”Am fost puţin cam agresiv în gesturi, am şi ridicat mâna la domnul arbitru”
Afla mai multe despre: basarab panduru, nelu varga, cfr cluj, bogdan rusu fcsb