You are here:

Becali a dezvăluit de ce Dan Petrescu nu va ajunge să o antreneze pe FCSB: "Eu de aia nu-l iau"

Becali a dezvăluit de ce Dan Petrescu nu va ajunge să o antreneze pe FCSB: "Eu de aia nu-l iau"

FCSB

Comentarii

FCSB a câştigat meciul de la Sepsi, scor 1-0, graţie golului marcat de Florin Tănase.

Imediat după victoria obţinută de echipa sa, Gigi Becali a intrat în direct la Prima Sport şi a abordat mai multe subiecte, inclusiv cel al gestului făcut de Dorinel Munteanu asupra unui jucător din lot, Maftei.

Ulterior, latifundiarul din Pipera a vorbit şi despre Dan Petrescu, recunoscut şi el pentru comportamentul dur pe care îl are în relaţiile cu jucătorii din propriul lot.

"Eu de aia nu-l iau pe Dan Petrescu, vorbeşte urât cu jucătorii. Un Dorinel Munteanu aş lua... Face rar asta. Dar acum nu mai e de FCSB, e altă ligă. El nu ascultă. Cine nu ascultă, nu vine! Charalambous ascultă, devine milionar” , a spus Gigi Becali la Prima Sport.

Sepsi - FCSB 0-1

FCSB a învins-o, duminică seara, în deplasare, scor 1-0, pe Sepsi, în etapa a 11-a din Superligă.

Cu doar trei jucători rămaşi printre titulari faţă de meciul câştigat cu RFS, în Europa League, FCSB a marcat în minutul 6 la Sf. Gheorghe, dar golul lui Octavian Popescu a fost anulat pentru un offside.

Zece minute mai târziu, oaspeţii au înscris prin Florin Tănase, care a deschis scorul cu lovitură de cap din centrarea lui Alexandru Băluţă. Gazdele au avut o bună ocazie în minutul 23, când Târnovanu a respins reluarea lui Haruţ, iar FCSB a intrat cu avantaj minim la cabine.

Introdus în echipă după pauză, Bîrligea a ratat pentru campioana României în minutul 48, când a şutat peste poartă, şi a avut un gol anulat în minutul 67, pentru o poziţie de offside a lui Dawa.

FCSB s-a impus cu 1-0 şi, cu 13 puncte, a urcat pe locul 9 în ierarhia Superligii. Sepsi este pe locul 13, cu 11 puncte.

  • SEPSI: Niczuly – Haruţ, D. Ciobotariu, Ninaj – Oroian, Mino Sota (Drăghiceanu 90), Alimi (Siger 63), Fl. Ştefan (A. Dumitrescu 63) – C. Matei, M. Coman, Kallaku (Oberlin 64). ANTRENOR: Valentin Suciu
  • FCSB: Târnovanu – V. Creţu, Dawa, Chiricheş (Edjouma 73), Panţîru - Şut, Alhassan (Lixandru 46) – Al. Băluţă (Miculescu 69), Fl. Tănase, Oct. Popescu (Al. Muşi 46) - Daniel Popa (Bîrligea 46). ANTRENOR: Elias Charalambous

Afla mai multe despre: dan petrescu 

viewscnt
Articole similare