You are here:

Becali a uitat de supărare şi merge la sediul FRF: "Îl învăţ pe Burleanu să conducă, eu n-am duşmănie". Cum îl descrie pe preşedinte: "Are vrăjeală mondialistă, corporatistă"

Becali a uitat de supărare şi merge la sediul FRF: "Îl învăţ pe Burleanu să conducă, eu n-am duşmănie". Cum îl descrie pe preşedinte: "Are vrăjeală mondialistă, corporatistă"

FCSB

Comentarii

FCSB a profitat de egalul Farului de la Sepsi, a câştigat la Craiova şi a venit la trei puncte în spatele constănţenilor. Astfel, Gigi Becali speră din nou că echipa sa va cuceri titlul mult aşteptat.

Deşi şi-a anunţat retragerea din fotbal, săptămâna trecută, din cauza lui Burleanu, Vassaras şi Feşnic, Gigi Becali a revenit asupra deciziei, cel puţin pentru moment. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că este dispus chiar să meargă la sediul FRF pentru o discuţie faţă în faţă cu preşedintele Burleanu.

"M-a sunat Stoichiţă aseară (n.r. luni), i-am zis că eu mă duc să vorbesc cu domnul preşedinte, o să-i explic ce înseamnă bărbăţia, pentru e precum copilul, eu îi dau un sfat ca părinte, să-şi apere ţara cu demnitate. Aici nu mai e vorba de ce avantaje îţi face ţie naşul lui Vassaras, care e secretar general la UEFA.

Aici nu e vorba de cariera mea sau de cariera ta, aici e vorba de demnitatea unui neam. Dacă un om calcă în picioare demnitatea unui neam, tot neamul trebuie să se ridice împotriva lui. Despre fotbal nu avem ce să vorbim.

Eu nu am duşmănie, îi demonstrez că eu nu sunt un om duşmănos, mă duc eu la el, om bătrân, ca tatăl lui, dar mă duc eu. Eu n-am orgolii, mă duc, iar dacă îl dă afară pe Vassaras, atunci mai discutăm şi despre fotbal şi îl învăt cum trebuie să conducă. El e tânăr, nu trebuie să-i fie ruşine.

El nu e om rău, dar dacă ai în jurul tău 7-8 oameni care te învaţă la rău, faci şi tu rău. El e băiat deştept, dar trebuie să înţeleagă nişte noţiuni de conducere a unei instituţii. E băiat bun, dar nu e conducător.

El are o mentalitate mondialistă, n-ai nevoie de vrăjeală mondialistă, corporatistă. Dacă eşti în România, trebuie să conduci o instituţie după principiile neamului tău" , a declarat Gigi Becali.

Afla mai multe despre: becali 

viewscnt
Articole similare