You are here:

Becali exultă după victoria categorică a echipei sale cu CS U Craiova: ”Asta e cea mai bună echipă a Stelei după 90 încoace”

Becali exultă după victoria categorică a echipei sale cu CS U Craiova: ”Asta e cea mai bună echipă a Stelei după 90 încoace”

Superliga

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, duminică seară, că echipa lui Nicolae Dică este cea mai bună de după 1990, apreciind că aceasta are jucători atât de valoroşi încât poate ajunge "oriunde".

"Steaua nu a fost aşa din 90 încoace, de 25 de ani e cea mai bună echipă pe care a avut-o Steaua. Poate ajunge oriunde, are jucători atât de valoroşi încât poate ajunge oriunde. I-am spus lui MM (n.r. - Mihai Stoica) că vom câştiga cu 3-4 goluri diferenţă la fiecare meci. Performanţa minimă este campionatul, Liga Campionilor în grupe şi primăvară europeană de Liga Campionilor. În Europa League gata, nu mai am ce să mai fac de Europa league, e la revedere, gata! Ce-mi trebuie mie Europa League? Suntem deja, o să ajungem departe şi acolo. Echipa este la 70 la sută din vaoarea ei. Dacă intră şi Coman - prima dată când mi-a plăcut de Coman a fost astăzi - începem să negociem de la 120...170 de milioane. Coman e mai bun ca Mbappe", a declarat Becali la un post de televiziune.

Întrebat dacă Nicolae Dică va rămâne încă un sezon, Becali a răspuns: "Păi mi-a spus MM să ii facem contractul lui Dică pe încă un an. I-am zis: <Cine mi-l fură pe Dică, pleacă undeva?> Dică trebie să mai demonstreze încă un an ca să se ducă să antreneze pe 2-3 milioane. Poate acum să aibă un contract din ţările arabe, dar el trebuie să fie în Europa. Mai stă un an, campionatul, Liga Campionilor şi apoi poate să se ducă la o echipă mare în Europa. De abia acum se vede efectul Dică, munca lui Dică. El este mult mai valoros decât vedeţi voi acum."

Gigi Becali spune că nu i-a impus nimic lui Dică în legătură cu Denis Alibec: "<Toate deciziile pe care le iei, le respect, dar vreau să-l aduci în formă la meciul cu Beer Sheva, trebuie să joace atunci.> Alibec e atâta de valoros încât nu ai cum să-l lauzi. Dacă va avea un comportament ca acum, astea două-trei săptămâni, nu a vociferat, nu a scos o vorbuliţă la cantonament, a fost aşa cuminte, încât mi-a spus MM că nu-l mai recunoaşte. Pe teren l-am recunoscut, i-a ieşit totul", a precizat Becali.

Finanţatorul FCSB consideră că tot CS Universitatea Craiova va fi principala adversară în lupta pentru titlu.

"Bucuria mea e că am surclasat-o pe Craiova, pe care o consideram că va fi pe locul 2. Tot Craiova va fi adversara noastră. Nu te poţi bate cu o echipă (n.r. - CFR Cluj) care face 0-0 cu Gaz Metan Mediaş. Au avut un penalti, dar îl ratau şi pe ăla. Ei nu o să mai primească niciun penalti niciodată, poate printr-un miracol. Cred că vom avea 7-8 puncte la finalul sezonului regulat, adică patru în play-off, ca să intrăm liniştiţi şi în trei meciuri să fim campioni. Îi batem, ţac-pac, şi o să fim campioni după trei-patru meciuri, să joace ei pentru locul 2. Viitorul nu ne mai poate ajunge, sunt 10 puncte, cinci la înjumătăţire, e mult şi două puncte e mult. Echipa e prea valoroasă, nu se mai poate întâmpla nimic", a adăugat el.

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 5-2, echipa CSU Craiova, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I, în care Harlem Gnohere a deschis scorul în primul minut de joc şi Ionuţ Larie şi Renato Kelic au marcat autogoluri. FCSB este lider în Liga I.

Au marcat Gnohere '1, Teixeira '33, Florin Tănase '62, Kelic '70 (autogol) şi Coman '83 pentru FCSB, respectiv Larie '66 (autogol) şi Kelic '72 pentru CSU Craiova.

Afla mai multe despre: fcsbgigi becaliliga 1csu craiova - fcsb,  

viewscnt
Articole similare