You are here:

Becali îi reproşează lui MM transferul făcut acum 18 zile! "M-am luat după voi! E nemulţumit de el" | EXCLUSIV

Becali îi reproşează lui MM transferul făcut acum 18 zile! "M-am luat după voi! E nemulţumit de el" | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, a dat o veste surprinzătoare despre un fotbalist transferat în urmă cu 18 zile la echipă. Finanţatorul Gigi Becali n-a ezitat să-i reproşeze decizia de a garanta pentru perfectarea mutării.

"M-am luat după voi!". Gigi Becali, nemulţumit de transferul făcut recent la FCSB

În mai puţin de trei săptămâni, internaţionalul moldovean Vadim Raţă a ajuns în vizorul lui Gigi Becali. Finanţatorul FCSB este nemulţumit de mijlocaşul transferat de la FC Voluntari şi le-a reproşat antrenorului Nicolae Dică şi managerului general Mihai Stoica, care au avut referinţe bune despre el. 

Vadim Raţă, unul dintre cei mai apreciaţi mijlocaşi centrali din Superligă şi jucătorul introdus în echipa ideală a sezonului trecut de Mihai Stoica, a prins două meciuri la FCSB, 62 de minute. 

În acest timp, Gigi Becali a tras o concluzie rapidă, după doar 18 zile de transferul oficial la FCSB. 

Mihai Stoica a încercat să găsească o explicaţie şi a susţinut că FC Voluntari e singura echipă pentru care Vadim Raţă ar mai putea juca în acest sezon, conform regulamentului. 

"Gigi e nemulţumit de Raţă. <<M-am luat după voi, aţi spus că este...>>. Da, dar noi niciodată nu putem şti cum face un jucător tranziţia de la o echipă la alta. Jocul, normal. Sunt echipe la care tricoul e greu. 

(n.r. - Sunt discuţii despre plecare?) Raţă poate pleca doar la Voluntari. Nu ştiu ce discuţii sunt, dar asta e realitatea", a declarat expertul Orange Sport, Mihai Stoica. 

Vadim Raţă, om de bază în echipa lui Liviu Ciobotariu cu care a ajuns în play-off, dar şi jucător important în naţionala Republicii Moldova, a mai jucat în Sperligă la Chindia Târgovişte, unde a făcut pasul din ţara natală. Sheriff Tiraspol, FC Tiraspol, Zaria Bălţi, CSF Hope şi Milsami sunt echipele pentru care a jucat în Republica Moldova. 

"Nu am frici. Vreau să reuşesc. De ce să îmi fie frică de Becali? Mă bate? Ştiu că iese prin presă dar eu încerc să nu îi dau motive!”, declara Vadim Raţă la scurt timp după ce a semnat cu FCSB. 

Mihai Stoica l-a lăudat pe Vadim Raţă

Înainte de returul cu Viking, când Darius Olaru a fost suspendat, Vadim Raţă a fost lăudat de managerul general de la FCSB şi chiar a fost asemănat, ca stil de joc, cu rivalul său pe post. 

”Având în vedere faptul că Olaru, chiar dacă pare instituibil, pentru că e un jucător excepţional, dar trebuie totuşi, pentru că sperăm să jucăm la trei zile, să fie un înlocuitor pentru Olaru, de acelaşi profil. Şi singurul jucător din campionatul nostru de acelaşi profil şi cu valoare e Raţă”, a declarat MM Stoica, în direct, la Orange Sport.

Afla mai multe despre: vadim ratagigi becalimihai stoicatransferuri fcsbvadim rata fcsbvadim rata gigi becali 

viewscnt
Articole similare