You are here:

Becali şi-a ieşit din minţi după Dinamo - FCSB 0-3. Patronul şi-a "mitraliat" jucătorii, în frunte cu Tănase şi Octavian Popescu: "Eu vreau război, n-avem şanse la campionat"

Becali şi-a ieşit din minţi după Dinamo - FCSB 0-3. Patronul şi-a "mitraliat" jucătorii, în frunte cu Tănase şi Octavian Popescu: "Eu vreau război, n-avem şanse la campionat"

FCSB

Comentarii

FCSB s-a impus cu 3-0 în meciul cu Dinamo, însă Gigi Becali a fost nemulţumit de jucătorii săi. Înlocuit la pauza partidei de duminică seara, Florin Tănase a fost principala ţintă a patronului roş-albaştrilor.

"Aşa nu se poate câştiga campionatul. Cum să fiu mulţumit dacă nu jucăm nimic? Pentru că nu am jucat nimic. Am dat un gol de geniu, 1-0, după care norocul a făcut să nu avem probleme. A dat ăla cu capul pe lângă bară, a mai dat Torje o chiflă. Dacă marca, aveam probleme.

În zece oameni ei, noi în 11, dădeam mingi la adversar, pasam aiurea, nu se joacă aşa fotbalul. Nu ai cum să câştigi campionatul dacă nu joci fotbalul. Fotbalul se joacă pe posesie. Când a plecat un antrenor (n.r. - Edi Iordănescu), v-am spus, nu îmi plăcea ce jucăm. Acum spun: Ce am jucat aseară nu îmi convine.

Când vrei să câştigi un campionat trebuie să dai război, gazon, negazon, dai război! Război înseamnă atitudine, alergat. Uite, Oaidă, nu e un mare, super-mare-fotbalist, dar a dat război. Petrea, că am vorbit cu el, a făcut shimbările că trebuia să facă ceva să avem centru de greutate la centru, nu aveam centru. Tănase nici nu punea piciorul, alerga aşa, în gol, îi era frică. Nu se câştigă campionatul cu frică. Deci eu nu sunt mulţumit! Contează că nu am jucat nimic.

O să vorbesc şi eu cu jucătorii, dar aşa nu se câştigă campionatul. Să treacă 5 februarie, ca să ştim dacă pleacă sau nu pleacă (n .r. - Tănase) şi după aceea cred că îşi va băga minţile în cap. Probabil vorbeşte cu ăia sau zice să nu se accidenteze şi nu mai bagă piciorul. Să nu se accidenteze ca să plece. Aleargă pe lângă adversar şi se face că-l atacă şi după aia se opreşte, nu mai pune piciorul. Golul lui Tavi Popescu a câştigat meciul. Şi Ianis a dat un gol de geniu. Sunt goluri de geniu, deci sunt mulţumit din acest punct de vedere.

Ăştia sunt jucători pe care voi lua zeci de milioane. Eu sper la campionat numai dacă Domnul vrea, dacă vrea Dumnezeu să ni-l dea, dar normal n-ai cum să iei campionatul la cum am jucat aseară, nu se ia campionatul aşa. Campionatul nu se ia la jucărie, noi facem jucărie. Campionatul este luptă, război, noi vrem jucărie. Ce facem, facem jucărie la fotbal? Nu am avut un adversar pe măsură, că luam noi trei. Şi Tavi Popescu trebuie să lupte şi el, să bage piciorul şi el, şi Tănase să bage piciorul, nu mai merge aşa.

Nu mi-a plăcut nici de Cordea, care a făcut un meci bun cu CFR. Acum iar nu a jucat bine. Nu mi-a plăcut nimeni. Radunovici, într-adevăr mi-a plăcut, atât. Şi Oaidă, căruia nu poţi să-i ceri calitate, dar măcar dă război. Aceşti doi jucători mi-au plăcut aseară, atât, nici Tavi Popescu nu mi-a plăcut. Eu vreau să alerge Tavi Popescu, nu numai să aştepte să dea un gol de geniu. Nu pot să iau zeci de milioane pe el dacă aşteaptă o minge sau driblează acolo. Trebuie să lupte, să dea război, să câştige dueluri" , a declarat Gigi Becali la Pro X.

Dinamo - FCSB 0-3

FCSB a învins-o, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 3-0 (1-0), pe Dinamo, într-un meci din etapa a XXIII-a a Ligii I, în care gazdele au jucat în inferioritate numerică din minutul 35.

Au marcat Oct. Popescu ‘2, Ianis Stoica ’75 şi Oaidă ’82.

În minutul 45+1, dinamovistul Ivanov s-a ciocnit cap în cap cu Darius Olaru. Olaru a putut continua jocul, însă Ivanov a fost scos cu ambulanţa de pe teren. Pe teren a intrat iniţial o ambulanţă, iar apoi a fost chemată şi cealaltă.

  • Dinamo: Figueiredo – Buleică, Patriche, Ehmann, Tomozei (Bani ’87) – Al. Răuţă, Balthazar – Borduşanu (Ivanov ’39, Rodriguez ’46), C. Matei (Creţu ’76), Torje (Amzar ’76) – Ivanovski. Antrenor: Flavius Stoican
  • FCSB: A. Vlad – Creţu, Vinicius, I. Cristea, Radunovic – Olaru (Perianu ’84), Oaidă, Fl. Tănase (Coman ’46) – Cordea (Miron ’62), Dumiter (V. Gheorghe ’46), Oct. Popescu (I. Stoica ’62). Antrenor: Anton Petrea

FCSB ocupă locul doi în clasamentul Ligii I, cu 51 de puncte, cu şapte mai puţine decât liderul CFR Cluj, care însă nu a jucat în etapa 23. Dinamo este pe penultima poziţie, 15, cu 12 puncte, cu unul mai mult decât ultima clasată, Academica Clinceni.

Ultimul meci al etapei a XXIII-a a Ligii I le va avea ca protagoniste pe CFR Cluj, liderul din clasament, şi FC Botoşani, locul 4.

Afla mai multe despre: becalifcsbsteaua 

viewscnt
Articole similare