În urmă cu două sezoane, Benjamin Pavard părasea Franţa si OSC Lille, clubul unde s-a format, pentru a juca la VfB Stuttgart, echipă proaspăt retrogradată la acea vreme în liga a doua germană. Pe 15 iulie, internaţionalul francez va juca în finala Cupei Mondiale alături de reprezentativa ţării sale, la capătul unui turneu final care i-a adus deja un contract pe 5 ani cu Bayern Munchen.
Una dintre poveştile magice ale Cupei Mondiale din Rusia se leagă de numele lui Benjamin Pavard, fundaşul reprezentativei franceze. În urmă cu doi ani, fotbalistul în varstă de 22 de ani născut la Maubeuge era doar unul dintre numeroşii suporteri francezi din 'Fan Zone Lille' de la turneul final organizat chiar de Franţa. Pe atunci, foarte tânarul jucător de la Lille nu avea cum să anticipeze că peste puţin timp va juca o finală de Campionat Mondial alături de reprezentativa ţării sale.
"Nu cred că sunt încă perfect conştient de ceea ce mi se intamplă, de ceea ce traiesc în această perioadă. Sunt în cel mai bun moment al carierei mele, dar nu vreau sub nicio formă să mă gandesc la asta, pentru ca m-ar înspăimânta teribil. Tot ceea ce contează este să câştigăm turneul final" , mărturisea Benjamin duminică, într-o conferinţă de presă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Benjamin Pavard a ajuns în Rusia ca unul dintre cei mai puţin cunoscuţi jucători din lotul lui Didier Deschamps. În vara lui 2016, Pavard o abandona pe Lille (echipa care l-a debutat în Ligue 1) şi a căutat o nouă experienţă în Germania, la Stuttgart. Şvabii retrogradaseră în liga a doua germană şi au decis să cumpere mai mulţi fotbalişti tineri, de perspectivă. Printre ei şi Benjamin Pavard, fotbalist care la Lille pierduse deja lupta pentru titularizare cu Civelli, Basa sau Corchia. A fost o decizie ciudată pentru familia fotbalistului, dar Benjamin era convins că face un pas înainte.
Un an mai târziu avea să promoveze alături de VfB în Bundesliga şi chiar dacă numele Benjamin Pavard nu spunea încă mare lucru iubitorilor fotbalului, selecţionerul Didier Deschamps a fost atent. Polivalenţa lui Pavard l-a atras foarte mult pe fostul tehnician de la Marseille şi Monaco, iar Benjamin avea să debuteze pe 6 noiembrie 2017 în prima reprezentativă a Franţei. Până să intre pe lista definitivă pentru Mondialul din Rusia, Pavard jucase doar cinci meciuri pentru Franţa, însă dubiile echipei medicale legate de starea fizică a lui Sidibe, i-au asigurat biletul lui Benji pentru Rusia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Fără îndoială însă, până la meciul din optimile de finală contra Argentinei, foarte puţină lume îi cunoştea numele. Acel meteorit plecat din piciorul său a amutit tribunele şi publicul telespectator, iar mulţimea de oameni prezentă pe Kazan Arena a simţit un puternic frison la graniţa dintre plăcere şi oroare. Avea să mărturisească timid, printre zâmbete, după meci: "Îmi face plăcere să încerc astfel de execuţii, însă la antrenamente de regulă nu-mi ies".
Primul său gol la naţională i-a asigurat fundaşului celebritatea, însă acea reuşită a fost totodată prima a unui fundaş francez la un turneu final, de la "dubla" legendarului Lilian Thuram din semifinala Mondialului din 98. Între timp, colegii săi din defensivă, Raphael Varane şi Samuel Umtiti au completat lista care pare să asigure Franţei, acelaşi traseu de la ultimul mare succes reputat la Cupa Mondială.
Povestea lui Pavard continuă. Fotbalistul care şi-a petrecut primii ani din carieră navigând fără ţintă şi noroc, scrie acum istorie la turneul final din Rusia alături de reprezentativa ţării sale şi caută să-i pedepsească pe cei care cred orbeşte în teoriile legate de inexistenţa destinului.
Afla mai multe despre: pavard, bayern munchen, vffb stuttgart, lille, cupa mondiala