You are here:

Beppe Marotta, fostul şef de la Juventus, discuţii în China cu patronii echipei lui Cosmin Olăroiu

Beppe Marotta, fostul şef de la Juventus, discuţii în China cu patronii echipei lui Cosmin Olăroiu
Comentarii

Corrierre della Serra şi Gazzetta dello Sport anunţă că fostul director al clubului Juventus Torino, Beppe Marotta se află în China acolo unde poartă ultimele discuţii cu patronii echipei lui Cosmin Olăroiu. Plecat în octombrie de la Juventus, Marotta poartă negocieri cu miliardarul Zhang Jindong.

La discuţii participă şi fiul lui Zhang Jindong, Steven. Marotta vrea să afle clar care va fi rolul său în viitoarea organigramă a clubului Inter Milano, grupare deţinută de Jindong, unul dintre cei mai bogaţi oameni China. Fondatorul grupului Suning deţine şi echipa lui Cosmin Olăroiu, Jiangsu.

Revoluţia Marotta la Inter

Italienii scriu că Marotta vrea un rol diferit de cel al lui Walter Sabatini, care o vreme a fost Director atât la Inter Milano cât şi la Jiangsu Suning. Fostul lider de la Juventus vrea putere de decizie maximă la Milano pentru a accepta provocarea Inter.

A făcut deja şi lista de transferuri, iar numele vehiculate de presa italiană sunt clare: Federico Chiesa (atacant, 21 de ani, Fiorentina), Nicolo Barella (mijlocaş, 21 de ani, Cagliari) şi Sergej Milinkovic Savic (mijlocaş, 23 de ani, Lazio). Acesta din urmă pare a fi marele transfer pe care îl vizează Inter pentru sezonul viitor. Evident, italienii leagă şi posibila sosire a lui Antonio Conte la Internazionale, odată cu sosirea lui Beppe Marotta. Fostul Director de la Juve este omul care l-a adus pe Conte la Torino.

”Am avut opt ani minunaţi aici, plini de succes, iar Juventus va rămâne pentru totdeauna în inima mea" a declarat Marotta când a părăsit-o pe Juve. El a fost omul cheie al succeselor obţinute de Juve în ultimii 8 ani. 

Afla mai multe despre: beppe marottainter milanocosmin olăroiu 

viewscnt
Articole similare