You are here:

Bergodi şi-a pierdut cumpătul şi a sărit la bătaie, în timpul meciului Petrolul - Rapid. Imagini ce nu s-au văzut la TV | VIDEO

Bergodi şi-a pierdut cumpătul şi a sărit la bătaie, în timpul meciului Petrolul - Rapid. Imagini ce nu s-au văzut la TV | VIDEO

Fotbal

Comentarii

Petrolul Ploieşti şi Rapid Bucureşti au remizat, scor 0-0, vineri seară, pe ”Ilie Oană” din Ploieşti, într-o partidă din etapa a 20-a din Superligă.

În urma acestui rezultat, Petrolul Ploieşti a rămas pe locul 8, cu 27 de puncte, în timp ce Rapid a urcat pe locul 3, cu 32 de puncte, cel puţin provizoriu.

Cristiano Bergodi, un butoi cu pulbere

Chiar dacă pare un antrenor extrem de relaxat - uneori prea relaxat şi calm, Cristiano Bergodi a demonstrat că poate să-şi piardă cumpătul foarte uşor, atunci când este scos din sărite.

Faptul că a acumulat doar 3 puncte din 15 posibile cu Rapid în ultimele cinci runde de Superligă au început să-şi pună amprenta şi asupra psihicului său. 

Toată lumea cere rezultate - conducători, suporteri - acestea întârzie să apară, iar prin mediul online apar tot mai multe nume de antrenori, drept posibili înlocuitori ai tehnicianului din Peninsulă. Aşadar, presiunea îşi pune uşor, dar sigur, amprenta şi asupra sa.

Vineri seară, în partida contra Petrolului, Cristiano Bergodi a avut un schimb de replici cu un copil de mingi al Petrolului, iar cel din urmă i-a replicat printr-un semn cu mâna, în care îi transmitea antrenorului că vorbeşte prea mult.

Văzând curajul şi tupeul de care dă dovadă puştiul, Bergodi s-a dus val vârtej către acesta, nervos, gesticulând, însă Ionuţ Voicu a fost pe fază şi a apucat să se bage între cei doi.

Chiar şi aşa, Bergodi a încercat să-şi croiască drum până la personajul în cauză, dar Ionuţ Voicu se ancorase bine pe călcâie şi a fost de neclintit.

Antrenorul nu s-a oprit şi a continuat să înjure şi gesticuleze în direcţia ”adversarului” său. De asemenea, i-a transmis şi celui de-al patrulea arbitru că este provocat.

În acelaşi timp, suporterii Petrolului, care au asistat la întreaga scenă, au început şi ei să se inflameze şi au început să înjure şi să arunce cu pahare cu suc spre banca tehnică a Rapidului, cu ţintă clară: Bergodi.

A fost nevoie de intervenţia stewarzilor pentru a potoli grupul de suporteri petrolişti care se adunase chiar deasupra băncii de rezervă a Rapidului.

Când se credea că totul s-a încheiat, Cristiano Bergodi şi-a amintit din nou de băiatul de mingi şi s-a dus din nou către acesta pentru a-i transmite un mesaj. Bănuim că nu unul tocmai prietenos. Puştiul a refuzat să-i mai răspundă antrenorului.

Galeria Petrolului nu l-a uitat nici ea pe Bergodi. Imediat după ultimul fluier al lui Adrian Cojocaru, suporterii ”Lupilor” au început din nou să arunce cu obiecte spre direcţia lui Cristiano Bergodi.

VIDEO: Momentul în care Bergodi şi-a pierdut cumpătul

Afla mai multe despre: cristiano bergodipetrolul - rapidincidentesuporteri petrolul 

viewscnt
Articole similare