You are here:

Bernd Storck, nemulţumit după remiza dintre Sepsi şi Dinamo: ”E penalty clar”

Bernd Storck, nemulţumit după remiza dintre Sepsi şi Dinamo: ”E penalty clar”

Sepsi Sf. Gheorghe

Comentarii

Antrenorul celor de la Sepsi OSK, Bernd Storck (61 de ani), a tras concluziile după remiza cu Dinamo, din Superliga României.

Reacţia lui Bernd Storck după Sepsi - Dinamo 1-1

Sepsi Sfântu Gheorghe şi Dinamo au încheiat la egalitate, sâmbătă, scor 1-1, într-un meci din etapa a treia a Superligii.

Golurile partidei de la Sfântu Gheorghe au fost marcate de Ştefan ’29, pentru Sepsi, şi Neagu ‘74, pentru Dinamo.

La finalul meciului, Bernd Storck a analizat jocul echipei sale şi a subliniat faptul că formaţia covăsneană ar fi trebuit să primească un penalty.

Este vorba despre faza din minutul 45+1, atunci când Florin Ştefan, fundaş la Sepsi, ar fi sugerat o lovitură de la 11 metri la un henţ al dinamovistului Gnahore.

”Trebuia să continuăm să le dăm şi al doilea gol. În repriza a doua, adversarul a făcut schimbări şi noi ne-am pierdut din stilul propriu de joc.

La fel s-a întâmplat şi în meciul trecut; am dominat în Buzău, dar în repriza a doua nu am mai vrut să jucăm. Am dat înapoi, nu ştiu de ce, ne-am pierdut încrederea. Adversarul a devenit mai puternic. Am vrut să jucăm la 1-0, ceea ce nu e posibil.

Trebuie să ieşim la atac, să jucăm din propria jumătate, iar când joci cu mingi lungi şi ei au jucători înalţi, nu ai nicio şansă. În defensivă ne-am descurcat bine, dar atunci când mingea ieşea din jumătatea noastră, nu am mai putut juca la fel de bine ca în prima repriză. Trebuia să continuăm la fel ca în prima repriză, dar nu am făcut-o.

Săptămâna trecută am fost iar norocoşi, am pierdut un punct azi. Am înscris, sunt satisfăcut, dar trebuie să ne îmbunătăţim. Avem 80% din performanţă, dar ne mai trebuie acel 20% în repriza a doua pentru a ne descurca mai bine.

Săptămâna trecută am fost iar norocoşi, am pierdut un punct azi. Am înscris, sunt satisfăcut, dar trebuie să ne îmbunătăţim. Avem 80% din performanţă, dar ne mai trebuie acel 20% în repriza a doua pentru a ne descurca mai bine.

Florin Ştefan a jucat într-o nouă poziţie. El este mai mult un fundaş stânga, nu mijlocaş stânga. Meciul trecut a jucat foarte bine, a dat o pasă de gol, a marcat azi. A meritat golul, fiindcă a muncit foarte mult. Sunt fericit pentru el”, a declarat Storck, după meci.

În urma acestei remize, Sepsi OSK ocupp locul 2, cu şapte puncte, iar Dinamo este 4, cu patru puncte.

Afla mai multe despre: bernd storcksuperligasepsi 

viewscnt
Articole similare