You are here:

Bilet goluri 23.03.2018. Se înscrie mult în amicale

Bilet goluri 23.03.2018. Se înscrie mult în amicale

Pariuri sportive

Comentarii

Bilet goluri 23.03.2018. Într-o zi în care vor intra pe teren naţionale de top, principalele favorite la câştigarea Campionatului Mondial de anul viitor, e imposibil să nu avem parte de spectacol şi multe goluri.

Bilet goluri 23.03.2018

Primul meci la care ne aşteptăm să avem parte de foarte multe goluri este cel dintre Polonia şi Nigeria. Gazdele încep pregătirea pentru Campionatul Mondial din Rusia, iar Lewandowski şi coechipierii săi sunt foarte încrezători în aceste zile. Adversara, Nigeria, este recunoscută pentru jucătorii valoroşi din atac, aşa că joacă acest amical cu gândul să nu se facă de râs şi să înscrie câteva goluri. Având în vedere că polonezii sunt de neoprit pe teren propriu, ne aşteptăm să vede foarte multe goluri în această partidă. Cele două naţionale nu s-au mai întâlnit niciodată, aşa că pariem pe un meci deschis, cu minimum trei reuşite.

Al doilea meci de pe biletul cu goluri este cel dintre Rusia şi Brazilia. Gazda Campionatului Mondial din vară primeşte în meci amical principala favorită la câştigarea trofeului, care stă cu sufletul la gură să vadă dacă Neymar poate juca la turneul final sau nu. Ruşii nu se pot ridica la nivelul brazilienilor, însă faptul că joacă pe teren propriu ne face să credem că vor intra destul de curajoşi pe teren. Cum Brazilia vrea să se acomodeze cu atmosfera din Rusia şi aerul de acolo, ne aşteptăm să vedem un meci deschis, în care spectaculos va fi mai important. Mizăm din nou pe minimum trei reuşite.

Bilet goluri 23.03.2018

Ultimul meci de pe biletul cu goluri este Olanda - Anglia. Gazdele nu sunt prezente la Campionatul Mondial, aşa că au rămas cu amicalele împotriva formaţiilor care vor evolua în Rusia. Cele două naţionale s-au mai întâlnit într-un amical şi în 2016, când olandezii s-au impus cu 2-1. Acum mizăm din nou pe goluri multe.

Bilet goluri 23.03.2018
Polonia - Nigeria Peste 2,5 goluri @ 2.10
Rusia - Brazilia Peste 2,5 goluri @ 2.00
Olanda - Anglia Peste 2,5 goluri @ 2.14
Curs final: 8.98

Afla mai multe despre: ponturi pariuripariurifotbalgoluribilet 

viewscnt
Articole similare