You are here:

Boca Juniors nu vrea să mai joace manşa retur a finalei Copei Libertadores şi cere descalificarea echipei River Plate

Boca Juniors nu vrea să mai joace manşa retur a finalei Copei Libertadores şi cere descalificarea echipei River Plate
Comentarii

Conducătorii clubului Boca Juniors nu vor să se joace manşa retur a finalei Copei Libertadores, indiferent unde o vor programa oficialii Conmebol şi cer ca gruparea adversă River Plate să fie descalificată. "Genovezii" ameninţă cu TAS dacă nu vor primi câştig de cazuă la forurile disciplinare al confederaţiei sud-americane de fotbal.

Meciul dintre formaţiile din Buenos Aires River Plate şi Boca Juniors, din manşa a doua a finalei Copei Libertadores, amânat din cauza unor incidente, nu se va juca în Argentina, a anunţat, marţi, Confederaţia sud-americană de fotbal (Conmebol). Partida ar urma să aibă loc la 8 sau 9 decembrie, dar conducerea celor de la Boca nu vrea să audă de o reprogramare.

"Sper că ei pot să se pronunţe liber, să vadă cazurile precedente şi jurisprudenţa şi să aplice regulile. Sunt suficiente cazuri precedente pentru ceea ce noi cerem. Trebuie să iau în considerare interesul nostru. Am prezentat înregistrări video, fotografii, probe. Vom aştepta cu calm pentru ca ei să le studeize. Sunt convins că avem suficente probe. Vom epuiza toate căile administrative şi chiar vom merge la TAS, dar să nu o luăm înainte, pentru că scenariul ideal este ca forurile disciplinare să se pronunţe în favoarea noastră, ca să nu mai fim nevoiţi să mergem atât de departe. Nu luăm în considerare să mai jucăm o finală. Dacă nu am încredere, atunci există dreptul de a face apel şi vom face", a declarat Daniel Angelici, preşedintele clubului Boca Juniors, potrivit marca.com.

Manşa secundă a finalei Copa Libertadores, dintre River Plate şi Boca Juniors, care ar fi trebuit să se dispute sâmbătă seară, pe stadionul Monumental din Buenos Aires, a fost amânată pentru o dată ulterioară, din cauza incidentelor.

Decizia de amânare a venit după ce, în drum spre stadion, autocarul echipei Boca Juniors a fost atacat cu pietre şi cu gaze lacrimogene. Unii jucători au fost răniţi de geamul spart sau afectaţi de gazul inhalat. De asemenea, în afara stadionului au avut loc şi confruntări între suporteri şi forţele de ordine.

În prima manşă a finalei Copa Libertadores, disputată la 11 noiembrie, pe stadionul La Bombonera, Boca Juniors a remizat cu River Plate, scor 2-2.

Afla mai multe despre: bocarivercopa libertadores 

viewscnt
Articole similare