Echipele legendelor cluburilor FC Liverpool şi Ajax Amsterdam au disputat sâmbătă, pe Anfield, un meci demonstrativ, încheiat cu victoria englezilor, scor 4-2.
Ajax a condus cu 2-0 după prima repriză. Derk Boerrigter a deschis scorul în minutul 2, iar Kiki Musampa a făcut 2-0 în minutul 43. Liverpool a revenit şi a înscris de patru ori în repriza secundă. Vignal (min. 54), Cisse (min. 75), El Zhar (min. 80) şi Fernando Torres (min. 84). Portarul român Bogdan Lobonţ a jucat la Ajax în repriza secundă.
Meciul a fost organizat în onoarea fostului antrenor suedez Sven Goran Eriksson, care a anunţat la începutul acestui an că este bolnav de cancer în fază terminală. Şi cum Erikssson a spus într-un interviu recent că întotdeauna şi-a dorit să antreneze pe FC Liverpool, acum i s-a oferit această şansă, suedezul luând loc pe banca tehnică a cormoranilor.
Încasările de pe urma acestui meci vor fi donate fundaţiei clubului englez, urmând să finanţeze diverse proiecte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bogdan Lobonţ, în vârstă de 46 de ani, a aparţinut de Ajax între 2000 - 2006, perioadă în care a ieşit campion al Olandei, în 2004. Pentru "lăncieri", portarul a fost pe teren de 68 de ori.
- Citește și
- Steaua, victorie într-un amical de gală! ”Militarii” au învins o echipă care a jucat în Champions League în acest sezon
- Gică Popescu a spus echipele din Superliga care îşi permit să-l transfere pe Louis Munteanu | EXCLUSIV
- OFICIAL | Primul transfer din ”era Pârvu” la FC Voluntari! ”Bun venit!”
- Selecţionerul Irlandei de Nord, doar cuvinte de laudă la naţionalei noastre: ”România poate trece de grupe la EURO!” Ce ”tricolori” a remarcat
- Câţi spectatori au fost la România – Irlanda de Nord. Record de asistenţă la un amical al naţionalei în ultimii 10 ani
- Un atacant columbian a murit la doar 24 de ani din cauza insuficienţei cardiace. El s-a prăbuşit la antrenament
- Mircea Rednic, la un pas să fie dat afară de la UTA! Clauza secretă din contractul ”Puriului” prin care putea fi demis de la Arad
- ”FCSB ia campionatul”. Daniel Opriţa, opinie despre lupta la titlu din România. Ce le lipseşte celor de la Rapid, Craiova, Farul şi CFR
- România U19, spre EURO 2024. Victorie dramatică în meciul cu Germania U19 de la Turul de Elită. Gol în minutul 90+3
- MM Stoica şi Basarab Panduru au sesizat problema echipei naţionale şi au propus o soluţie: ”De ce nu?” | EXCLUSIV
- A revenit Chiricheş. Cu fundaşul central căpitan, FCSB a remizat în amicalul cu o echipă din Liga 2
- Calificare istorică! Gloria Bistriţa a pătruns neînvinsă şi în premieră la Turneul Final Four al European League
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: liverpool legends, ajax amsterdam legends, bogdan lobont, sven goran eriksson