Laszlo Boloni nu le mai răspunde la telefon şefilor de la FRF, după ce a plecat de la Bucureşti.
Laszlo Boloni venise la Bucureşti pentru a discuta despre preluarea echipei naţionale, dar a plecat fără să ofere vreun răspuns final.
Conform surselor Telekom Sport, antrenorul nu le mai răspunde la telefon şefilor de la FRF, iar MM Stoica este îngrijorat că acesta ar putea reprezenta finalul pentru negocierile sale cu FRF.
Managerul general de la FRF a glumit că se simte ”folosit”, după ce a militat anterior pentru venirea lui Boloni la naţională şi a punctat că odată cu trecerea timpului, şansele tehnicianului de 68 de ani de a deveni noul selecţioner se diminuează.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Boloni nu le mai răspunde la telefon şefilor de la FRF
”(n.r. Boloni nu mai răspunde la telefon) Mă simt folosit (n.r. râde), am sperat, nu ştiu ce s-a întâmplat şi nu ştiu cât au afectat problemele extra contractuale, ar fi bine să zică <<da>> odată, în interesul fotbalului românesc.
E adevărat, unii sunt obişnuiţi să lase uşile întredeschise, dar câteodată se face curent şi nu vrei otită, mai ales dacă zbori.
Nu e ok, dar să sperăm că... nu ştiu dacă a avut deadline, dar cu cât trece mai mult timp, cu atât se diminuează mai mult şansele”, a declarat MM Stoica, pentru Telekom Sport.
”Depinde ce strategie ai, mie mi se pare ridicol să faci chestia asta. Cum adică să vorbeşti cu mai mulţi? Ai vorbit cu Boloni, mai e nevoie să vorbeşti cu cineva?
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Nu ştiu cum se lucrează. Nu ştiu cum este la corporatişti, pentru că vad că ne transformă în corporatişti, eu am alte principii şi am lucrat altfel.
Poate acum trebuie să pui câte o notă pentru fiecare capitol. Experinţă, 10 are Boloni, alţii nu trec clasa. Vârsta... mai important poate să fii mai tânăr, nu ştiu cum evaluezi.
Salariul pe care îl acceptă unul şi nu îl acceptă celălalt. Sunt unii care nu au serviciu şi clar vor să vină, alţii s-ar putea să nu vină”, spunea MM Stoica anterior despre venirea lui Boloni la naţională.
- Citește și
- Proiectul ambiţios pe care şi-l propune Poli Iaşi! Un conducător din Liga 1 a devenit noul preşedinte: ”Vrem să revenim în prima ligă”
- Probleme mari la Dinamo! Un fotbalist de bază, depistat pozitiv cu Covid
- Motivul pentru care Claudiu Keşeru şi-a dorit să revină la FCSB, chiar dacă ştia că putea fi scos din echipă de Becali: ”E de înţeles” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: laszlo boloni