Loţi Boloni spune că este un lucru pozitiv că selecţionata Ţinutului Secuiesc participă la Campionatul Mondial al Regiunilor, care în acest an se desfăşoară în Anglia. Fostul selecţioner susţine că a avut ocazia şi să-i urmărească la lucru.
Zilele acestea, selecţionata Ţinutului Secuiesc participă la Campionatul Mondial al Regiunilor. Este o competiţie neoficială în care joacă selecţionatele unor regiuni din diferite ţări de pe Mapamond. Selecţionata Ţinutului Secuiesc a fost repratizată într-o grupă cu Padania (Italia), Matabeleland (Zimbabwe) şi Tuvalu (regiune autonomă din Polynesia).
Printre cei mai cunoscuţi suporteri ai selecţionatei Ţinutului Secuiesc este Ladislau Boloni: ”A fost pentru prima dată când am văzut selecţionata Ţinutului Secuiesc şi, sincer, am văzut o mulţime de lucruri pozitive, câţiva jucători cu multe calităţi individuale şi un excelent spirit de echipă [...] Pe lângă valorile sportive, turneul CONIFA este o şansă bună pentru aceste echipe să se facă vizibile în lume. Mă bucur că Ţinutul Secuiesc face parte din acest turneu şi că se fac auziţi”, a declarat Boloni pentru Nemzetisport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tinutul secuiesc, ladislau boloni, conifa