You are here:

BOMBĂ! Becali s-a enervat şi vrea să-i dea "decisiva" Craiovei! Lovitură puternică pentru olteni: ofertă pentru un om de bază

BOMBĂ! Becali s-a enervat şi vrea să-i dea "decisiva" Craiovei! Lovitură puternică pentru olteni: ofertă pentru un om de bază

Superliga

Comentarii

FCSB a încheiat pentru al patrulea sezon consecutiv pe locul 2 în Liga 1, iar Gigi Becali e decis ca echipa sa să nu mai rateze titlul şi în sezonul 2019-2020.

Pentru asta, patronul roş-albaştrilor e dispus să facă din nou investiţii importante pentru transferuri şi are o nouă ţintă din Liga 1 pentru a acoperi un post ce va deveni deficitar din sezonul următor: cel de mijlocaş central.

Mihai Pintilii va împlini 35 de ani în noiembrie, Dragoş Nedelcu a fost anunţat că îşi poate căuta echipă, în timp ce o altă soluţie pentru acest post, portughezul Teixeira (38 de ani) îşi va încheia contractul.

Astfel, FCSB ar rămâne pe acest post doar cu jucători de care Becali n-a fost în niciun moment pe deplin mulţumit: Lucian Filip şi Ovidiu Popescu.

Dublu impact: destabilizează o rivală şi îşi întăreşte echipa

De-a lungul timpului, Becali a vorbit la superlativ despre mijlocaşii centrali ai Craiovei, Alexandru Cicâldău şi Alexandru Mateiu.

În vârstă de 21 de ani, Cicâldău e greu de adus, în condiţiile în care decarul Craiovei e deja un obişnuit al echipei naţionale şi pare pregătit pentru un transfer direct în străinătate, aşa că Becali îşi va încerca norocul pentru celălalt mijlocaş al Craiovei: Mateiu.

Ţinta lui Becali: Alexandru Mateiu

În vârstă de 29 de ani, Mateiu e un jucător "vânat" de Becali încă înainte să semneze cu Craiova, în 2014, iar patronul FCSB îl vede acum perfect pentru zona mediană a echipei sale.



Cotat în acest moment la 1 milion de euro, Mateiu mai are contract cu Craiova până în 2022, iar marea problemă a lui Becali e că relaţiile cu formaţia olteană nu sunt cele mai bune. Totuşi, în cazul unei oferte consistente, gruparea din Craiova ar putea fi convinsă să renunţe la Mateiu.

FCSB l-a mai dorit pe Mateiu şi în urmă cu un an, când vicecampionii au fost în negocieri şi cu dinamovistul Dan Nistor.

"Eu îmi doresc un jucător la mijlocul terenului, care să fie unul de travaliu, un fotbalist care să creeze mai multe faze de poartă, unul lângă Pintilii sau Filip, un jucător puternic, care să dribleze, să urce 20-30 de metri.

Pe ăla mi-l doresc, pe ăla îl caut. Este un fotbalist care să nu mai facă din Steaua (n.r. FCSB) o echipă previzibilă în atac. Cred că l-am găsit"
, spunea Becali în urmă cu ceva timp.

Afla mai multe despre: gigi becalicraiova 

viewscnt
Articole similare