You are here:

Bombă după El Clasico! Real Madrid vrea să transfere un jucător de la Barca: ”Este un nou caz Figo”

Bombă după El Clasico! Real Madrid vrea să transfere un jucător de la Barca: ”Este un nou caz Figo”
galerie foto

Real Madrid

Comentarii

Potrivit presei spaniole, Real Madrid este interesată de transferul tânărului Ilaix Moriba, jucător crescut de FC Barcelona.

Se apropie alegerile la Real Madrid, iar Florentino Perez ar putea pune la cale un nou ”caz Figo” scrie presa spaniolă.

Potrivit Diario Gol, preşedintele madrilenilor s-a arătat interesat de transferul lui Ilaix Moriba, noul puşti minune al Barcelonei.

Moriba este încă un exemplu al pariului pe jucători tineri făcut de antrenorul olandez Ronald Koeman în acest sezon. Fostul mare fundaş a jucat deseori în acest sezon cu Pedri, Araujo sau Mingueza şi l-ar fi folosit probabil şi mai mult pe Ansu Fati, jucător care din păcate s-a accidentat grav în startul sezonului.

Acum, Real Madrid a pus ochii pe ”perla” Barcei, susţine presa spaniolă, mai ales că Ilaix îşi termină contractul în 2022. Prelungirea contractului său a devenit o prioritate pentru FC Barcelona, iar sursa citată notează că intenţiile fotbalistului sunt să continuie pe Camp Nou. Cu câteva luni în urmă, jucătorul ar fi dorit să plece de la Barcelona, dar faptul că Ronald Koeman s-a bazat din ce în ce mai mult pe serviciile sale, l-a făcut să se răzgândească.

În acest context, Florentino Perez a testat această pistă, lăsând să se înţeleagă în anturajul fotbalistului că oferta financiară a madrilenilor va fi mult mai bună, scrie DiarioGol. ”Ţinând cont de situaţia economică dificilă pe care o traversează Barcelona, nu-i va fi uşor lui Laporta să-i ofere lui Ilaix un nou acord la acelaşi nivel” mai scrie sursa citată. 

Afla mai multe despre: real madridbarcelonaflorentino perezjoan laportael clasico 

viewscnt
Articole similare