Presa din Turcia anunţă transferul mijlocaşului bielorus, Max Ebong, în Superligă, la Fenerbahce.
Cotidianul Fotomac scrie că oficialii clubului turc au venit la partida România-Belarus şi au ţintit mai mulţi jucători, printre care şi George Puşcaş sau Florin Tănase. Potrivit sursei citate, Max Ebong Ngome, mijlocaşul naţionalei bieloruse, ar urma să ajungă din iarnă în Superligă.
Fotbalistul de 21 de ani va semna cel mai probabil un contract pe cinci sezoane cu puternica grupare din Capitala Turciei. Ebong a fost titular în partida de la Bucureşti şi a avut o prestaţie bună.
Cine este Max Ebong, bielorusul care i-a convins pe turci în România - Belarus
Pe numele său complet Afrid Max Ebong Ngome, mijlocaşul în vârstă de 21 de ani s-a născut la Vitebsk şi a început fotbalul la Shakhtor Soligorsk
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A debutat de altfel la prima echipă în 2018, iar după numai un singur sezon i-a convins pe cei de la Astana să-l cumpere. El a semnat un contract pe patru sezoane cu gruparea din Kazahstan. Din cauza pandemiei, nu a apucat să evolueze prea mult pentru echipa la care evoluează şi românul Dorin Rotariu.
Potrivit presei din Turcia, Ebong va face saltul de la un salariu de 250 de mii de euro pe sezon, la un salariu de 600 de mii de euro, urmând a încasa aproape 3 milioane de euro la finalul contractului pe care l-ar putea semna cu Fenerbahce.
Interesant este că în clasamentul coeficienţilor dat publicităţii de UEFA, Fenerbahce ocupă locul 49 în lume, iar Astana este fix următoarea clasată, ocupând locul 50.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Max Ebong este bielorus după mama sa. Tatăl său este camerunez, iar cei doi s-au întâlnit în Vitebsk, acolo unde amândoi studiau medicina. Max nu are o relaţie apropiată de tatăl său, care locuieşte în prezent la Moscova. În 2019 el a debutat în naţionala ţării sale, pentru care a adunat deja cinci selecţii. Este considerat una dintre marile promisiuni ale fotbalului din Belarus.
A jucat 62 de minute în România - Belarus 5-3. Oaspeţii au marcat golurile, imediat după ce Ebong a fost înlocuit
Reprezentativa României a învins naţionala Belarusului, cu scorul de 5-3 (4-0), într-un meci amical disputat miercuri seară, pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti. Au marcat Mitrea ’11, R. Marin ’20, Nedelcearu ’31, ’55 şi Puşcaş ’44 pentru tricolori, respectiv Kendysh ’63, Bakhar ’80 şi Klimovich ‘90+2 pentru oaspeţi.
Belarus a ratat un penalti prin Yablonski, în minutul 83. A fost un meci în care David Lazar şi Bogdan Mitrea au debutat în prima reprezentativă, în timp ce la formaţia oaspete, Max Ebong a jucat timp de 62 de minute şi a fost înlocuit cu Stasevich. În acel moment, România conducea clar cu scorul de 5-0.
Afla mai multe despre: max ebong, george puşcaş