You are here:

Borcea s-a interesat de cel mai nou proiect din fotbalul românesc. Numele echipei se schimbă şi apare un stadion nou: "Ne poate ajuta inclusiv Alibec"

Borcea s-a interesat de cel mai nou proiect din fotbalul românesc. Numele echipei se schimbă şi apare un stadion nou: "Ne poate ajuta inclusiv Alibec"

Liga 2

Comentarii

Fostul finanţator al lui Dinamo Bucureşti, Cristi Borcea, s-a interesat de cea mai nouă echipă apărută în Liga 2, Unirea Constanţa. El a vorbit direct cu unul dintre oamenii implicaţi în club, Nuredin Beinur, care a dezvăluit planul clubului apărut în campionat în locul Farului Constanţa.

Nuredin Beinur, dialog cu Cristi Borcea: "Mă întreba ce caut în fotbal". Cum arată cel mai nou proiect din Liga 2

Unirea Constanţa a apărut peste noapte în Liga 2, după ce Farul şi Viitorul s-au unit. Pe repede înainte, echipa nu a rezistat ritmului din campionat şi a ajuns pe locul 17, cu opt puncte acumulate. Pentru a redresa situaţia, conducătorii au apelat la împrumutul mai multor fotbalişti de la FCSB. 

În ciuda situaţiei actuale, clubul are planuri îndrăzneţe: un stadion nou în Mangalia, schimbarea numelui echipei, întrucât "va fi echipa Mangaliei", promovarea în Liga 1 în sezoanele următoare, o academie şi atragerea unor fotbalişti importanţi. 

Într-un interviu acordat Playsport, afaceristul Nuredin Beinur a fost întrebat despre Cristi Borcea, care s-a interesat despre apariţia lui Beinur în fotbal.

"Astă vară mă întreba (n.r. - Cristi Borcea) ce caut în fotbal. I-am zis că vreau să fiu un sprijin pentru nepotul meu (n.r. - Nuredin Altay) la Unirea Constanţa, mai ales că-i place fenomenul. A fost o chestie de moment preluarea acestei echipe, la o masă cu Marica şi Zicu. Am decis pe loc să iau clubul pentru Mangalia, mai ales că acolo se face un stadion cochet, am jucat şi eu în tinereţe la Callatis.

Punem pe picioare un proiect frumos, sper să avem sprijin şi de la Primărie, de la Consiliul Local, de la nişte sponsori. N-am avut încă timp să-i schimbăm denumirea, dar, din sezonul următor, va fi echipa Mangaliei. Obiectivul e să rămânem deocamdată doi-trei ani în liga secundă şi apoi să facem pasul spre prima divizie", a declarat Nuredin Beinur pentru sursa citată. 

Plan îndrăzneţ în Liga 2, la Unirea Constanţa: "Vreau să promovăm"

Controversatul om de afaceri crede că Mangalia poate propune o echipă importantă în Liga 1 şi l-a amintit şi pe Denis Alibec, născut în Mangalia. 

"Dacă a fost Urziceniul şi a luat titlul, de ce n-ar promova şi Mangalia? Gândesc în termeni pozitivi. Vreau să promovăm. Mă trage aţa spre casă, să mă întorc. Sunt destui oameni de fotbal în oraş, ne pot ajuta, poate inclusiv Alibec la un moment dat. Vreau să deschidem şi o mică academie. Eu n-o să câştig din fotbal, dar îmi merge cât de cât bine şi aş dori să construiesc un lucru atractiv pentru locuitorii Mangaliei", a mai spus Nuredin Beinur. 

Controversatul Nuredin Beinur a dezvăluit şi cum a încercat să-l transfere pe Denis Alibec, dar şi cum Luciano Moggi a fost aproape de a ajuns la Dinamo Bucureşti. 

 

Afla mai multe despre: unirea constantacristi borceanuredin beinurnuredin altayunirea constanta farul constanta 

viewscnt
Articole similare