You are here:

Bornă importantă bifată ieri seară | Iker Casillas a jucat cel de-al 1.000-lea meci oficial din cariera sa!

Bornă importantă bifată ieri seară | Iker Casillas a jucat cel de-al 1.000-lea meci oficial din cariera sa!
Comentarii

Iker Casillas, fostul căpitan al selecţionatei Spaniei, a disputat luni seara cel de-al 1.000-lea meci oficial din cariera sa, alături de actuala sa echipă, FC Porto, care a înfruntat formaţia Belenenses, în campionatul de fotbal al Portugaliei, meci pierdut cu 2-0 de lusitani.

Casillas, care va împlini 37 de ani luna viitoare, a disputat 725 de meciuri în tricoul lui Real Madrid, club la care şi-a petrecut cea mai mare parte a carierei (1999-2015), 107 alături de FC Porto şi alte 167 în tricoul reprezentativei Spaniei, cu care a cucerit două titluri de campion european (2008, 2012), precum şi titlul de campion al lumii, în 2010.

El este al doilea fotbalist spaniol ca număr de meciuri oficiale, după fostul atacant Raul Gonzalez, care a disputat 1.033 de partide oficiale, pentru Real Madrid (741), Schalke 04 Gelsekirchen (98), Al Sadd (60), New York Cosmos (32) şi selecţionata Spaniei (102).

Raul şi Casillas sunt urmaţi de mijlocaşul Xavi Hernandez (956 meciuri oficiale) şi de portarul Andoni Zubizarreta (968), alte două legende ale fotbalului spaniol.

Afla mai multe despre: iker casillasfc portoperformntameciuriportugaliaspania 

viewscnt
Articole similare