Aaron Boupendza a ajuns la Bucureşti pentru a semna cu Rapid.
"Sunt fericit că am ajuns în România. Cred că mă va aştepta aici o mare provocare. Sper ca totul să fie bine pentru mine şi pentru echipă.
Ştiu că Rapid e o echipă mare, iar antrenorul de aici are încredere în mine. Am vorbit mult cu el înainte să vin aici. Ştiu că a încercat mult să mă convingă să vin aici. Vreau să dau totul pentru Rapid, sunt bucuros să fiu aici.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Marius Şumudică, agentul meu, dar şi clubul m-au convins să vin. Ştiam clubul dinainte, iar prietenul meu Clinton N'Jie a venit şi el la Rapid, e din aceeaşi ţară ca mine.
Mi-a spus multe lucruri bune despre acest club şi acest campionat. Am văzut câteva meciuri şi mi-am făcut o impresie bună" , a spus Aaron Boupendza.
Cu opt goluri marcate în 35 de meciuri jucate pentru naţionala Gabonului, Boupendza a trecut pe la Girondins Bordeaux, la începutul carierei, însă n-a apucat să joace şi pentru prima echipă a clubului francez.
Ulterior, după aventuri în ligile inferioare din "Hexagon" , atacantul a mai jucat la Feirense, în Portugalia, la Hatayspor, în Turcia, la Al Arabi, în Qatar, la Al Shabab, în Arabia Saudită, şi la Cincinnati, în SUA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 5 milioane de euro valorează Boupendza, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
Afla mai multe despre: boupendza