Brazilianul Carlos Henrique Ribeiro a primit cetăţenia română şi va putea evolua pentru reprezentativa de futsal a României, anunţă site-ul frf.ro.
În vârstă de 32 de ani, pivotul care în prezent este legitimat în Spania, la Cartagena, a depus vineri jurământul pentru obţinerea cetăţeniei române.
Ribeiro a ajuns pentru prima dată în România în 2005. În această perioadă, el a jucat timp de cinci sezoane în ţară, este căsătorit cu o româncă şi au un băieţel de doi ani.
„Sunt fericit că am obţinut cetăţenia română. Abia aştept să îmbrac tricoul galben şi să ajut cât mai mult echipa să ajungă acolo unde merită”, a spus Carlos Ribeiro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Ique”, aşa cum este strigat de coechipieri, are în palmares o Cupă a României, o Supercupă, ambele în 2010, şi un titlu, în 2017, cu Autobergamo Deva, înainte de a se transfera la Cartagena.
În reprezentativa României mai evoluează alţi trei jucători naturalizaţi: portughezul Paulo Ferreira şi brazilienii Sávio Valadares şi Felipe Oliveira. „Îi cunosc bine, sunt băieţi buni şi, mai ales, jucători de mare valoare. Împreună cu ei şi cu ceilalţi jucători sper să ne îndeplinim toate obiectivele”, a mai spus Ribeiro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.