Ziua şi transferul, la CFR Cluj. Formaţia din Gruia lucrează intens pentru a reconstrui o echipă de titlu.
Presa din Italia anunţă că CFR Cluj a ajuns la un acord de transfer cu fundaşul dreapta român Vasile Mogoş (30 de ani), care ultima dată a evoluat pentru Crotone, în Serie C.
”Aventura italiană de 13 ani a lui Vasile Mogoş, fundaş român născut în 1992, la Crotone din 2021, se va încheia în următoarele ore. Va ajunge la CFR Cluj”, a anunţat tuttomercatoweb.com.
Vasile Mogoş va semna cu CFR Cluj
Vasile Mogoş s-a născut pe 31 octombrie 1992, la Vaslui, iar la şase ani a luat drumul Italiei, alături de familie.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În Peninsulă a făcut primii paşi în fotbal, la mai multe formaţii de amatori, precum Asti, Real Vicenza, Porto Tolle, Lumezzane şi Teramo, iar în 2015 a făcut pasul către Reggiana, o formaţie de prestigiu din Italia.
În ianuarie 2017 a semnat cu Ascoli, unde avea să bifeze primele sale meciuri în Serie B. Au urmat alte cinci sezoane foarte bine în Serie B, la Ascoli, Cremonese, Chievo şi Crotone, însă în sezonul 2021/2022, avea să retrogradeze în Serie C, cu Crotone.
- În acest sezon de Serie C, Vasile Mogoş a bifat doar 19 meciuri, în care a marcat 3 goluri.
În 2019, Vasile Mogoş a fost convocat pentru prima dată în naţionala României. Avea să bifeze patru prezenţe sub tricolor: 0-2 cu Suedia, 5-3 cu Belarus, 1-1 cu Irlanda de Nord şi 2-3 cu Armenia.
După înfrângerea de la Erevan, din 2021, Vasile Mogoş a dispărut din circuitul echipei naţionale a României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cifre statistice:
- în Serie B: 167 de meciuri, 12 goluri şi 11 pase de gol.
- în Serie C - A: 61 de meciuri, 8 goluri şi o pasă de gol.
- În Serie C - B: 17 meciuri, 3 goluri şi o pasă de gol.
- în Serie C - C: 17 meciuri, 3 goluri.
Afla mai multe despre: vasile mogos, crotone,