Patronul celor de la FCSB, Gigi Becali (65 de ani), pare dezarmat în faţa pretenţiilor financiare pe care omologii săi din fotbalul românesc le au, în momentul de faţă, atunci când vine vorba despre vânzarea unor jucători.
Prezent în studioul Orange Sport, preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a lăsat de înţeles că patronul echipei, Gigi Becali, este tot mai decis să-şi concentreze atenţia în materie de transferuri, în continuare, asupra pieţei externe.
Gigi Becali, tot mai decis să transfere de ”afară”
De ce? Pentru că jucătorii români de valoare din fotbalul românesc sunt tot mai greu de transferat, din cauza pretenţiilor financiare pe care patronii lor le au.
Mihai Stoica a dat exemplul fotbalistului de la Sepsi, Marius Ştefănescu, pentru care FCSB a oferit 1.000.000 de euro, dar suma a fost refuzată de către cei doi patroni care-l deţin în co-proprietate, de la Sepsi şi Viitorul ”Mihai Georgescu” Cluj-Napoca.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Aşadar, când sumele ajung mult prea sus, o variantă mai ieftină este căutarea foarte atentă a unui jucător de peste hotare. Cum a fost aducerea lui Siyabonga Ngezana de la Kaizer Chiefs, din Africa de Sud, în schimbul a 700.000 de euro.
Gigi Becali pare foarte mulţumit de alegerea făcută în vară şi, cel mai probabil, va apela din nou la piaţa din străinătate şi în vara viitoare, pe anumite posturi unde simte că echipa are nevoie.
- Tot de ”afară” l-a adus în această iarnă şi pe fundaşul dreapta Nana Antwi, care ar putea debuta chiar duminică, la meciul cu Sepsi.
Vestea nu pică deloc bine pentru cluburile din Superligă, care au fost alimentate an de an de Gigi Becali, cu multe milioane de euro, ce le-a permis să-şi continue existenţa pe prima scenă sau să-şi continue dezvoltarea dorită.
”Aţi văzut: a zis (n.r. - Gigi Becali) că vrea echipă de români. Apoi, şi-a dat seama că e greu să facă echipă de români. Acum avem o echipă cosmopolită. Şi probabil, în vară, dacă va alege să transfere, tot mai mult se va orienta în străinătate.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ajungem la discuţia legată de Ştefănescu. Dacă 1.000.000 de euro pentru un jucător de 26 de ani...E în anticamera echipei naţionale, e un jucător foarte bun, că de-aia vrei să dai 1.000.000 de euro, dar nu poţi să-l transferi, atunci clar că trebuie să te orientezi în altă parte”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
Afla mai multe despre: gigi becali, mihai stoica, ngezana, stefanescu