Ianis Hagi n-are cele mai bune cifre în actualul sezon, însă, cu toate acestea, mijlocaşul român este în continuare dorit în lot de două echipe importante din Europa.
Doar două goluri şi o pasă decisivă a reuşit Ianis Hagi în cele 19 meciuri jucate în actualul sezon, în toate competiţiile, pentru Rangers şi Deportivo Alaves. De altfel, cele două echipe se şi luptă pentru a-l avea pe mijlocaşul român în cadrul lotului şi în partea a doua a stagiunii.
Conform presei internaţionale, Ianis Hagi va rămâne, în cele din urmă, la Deportivo Alaves. Deşi fanii şi antrenorul lui Rangers l-ar fi dorit înapoi pe fiul lui Gheorghe Hagi încă din această iarnă, clubul din La Liga ar fi reuşit să-l păstreze pe român şi-n partea a doua a sezonului.
Ianis Hagi este împrumutat la Deportivo Alaves până la finalul actualului sezon, urmând ca în vară să se întoarcă în Scoţia, la Rangers.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 3,5 milioane de euro valorează Ianis Hagi, conform site-ului de specialitate transfermarkt.com
- Citește și
- BREAKING NEWS | E gata! S-a făcut transferul lui Radu Drăguşin. Fundaşul român pleacă azi din Italia pentru a efectua vizita medicală
- Ana Bogdan, eliminată de Siegemund în optimi la Adelaide
- Panduru, replică pentru Gigi Becali: „Rapid nu ia titlul cu jucători de la FCSB, dar FCSB îl ia cu jucători de la Iaşi şi Hermannstadt?” | EXCLUSIV
- Gerard Pique şi-a anunţat revenirea în fotbal. Ce va face fostul fundaş al Barcelonei
- Surpriză uriaşă în Cupa Ligii Angliei. Middlesbrough a învins-o pe Chelsea în turul semifinalelor competiţiei
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi