Ianis Hagi (25 de ani) se află într-o perioadă nefastă din punct de vedere sportiv, chiar dacă a marcat golul decisiv pentru calificarea României la EURO 2024. Mijlocaşul nu mai are viitor la Rangers şi Deportivo Alaves, unde este împrumutat în prezent, dar nu duce lipsă de oferte.
Împrumutul lui Ianis Hagi de la Rangers la Alaves, până în vară, se dovedeşte a fi o mutare neinspirată, având în vedere că nu mai prinde echipa şi spaniolii au decis să nu îl transfere definitiv din Scoţia. Totuşi, există o variantă pentru ca Hagi Jr. să schimbe echipa.
Ianis Hagi, dorit de un club de tradiţie din Portugalia! Mutarea se face, însă, cu o condiţie
Rangers îl are sub contract pe Ianis Hagi până în vara lui 2026, însă scoţienii par că nu şi-l mai doresc pe internaţionalul român. Odată cu schimbarea antrenorului, Philippe Clement, se spera că Hagi junior va reveni în graţii pe Ibrox Park, dar se pare că lucrurile nu stau deloc aşa şi i se caută echipă.
Mijlocaşul nu duce, însă, lipsă de oferte. Potrivit sport.ro, Ianis Hagi este dorit în Portugalia, de un club de tradiţie, Boavista, care şi-ar dori împrumutul fiului "Regelui". Totuşi, pentru ca mutarea să se facă, Rangers trebuie să fie de acord să achite o parte din salariul de 1,3 milioane de euro pe an pe care îl încasează Ianis Hagi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Revenit după o accidentare gravă care l-a ţinut departe de teren peste un an de zile, Ianis Hagi nu reuşeşte să aibă parte de minute pe teren în mod regulat. În actuala stagiune a strâns doar 805 minute în 22 de meciuri, timp în care a marcat de două ori şi a livrat o pasă decisivă, pentru Rangers şi Alaves.
- 3,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Ianis Hagi în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, transfer, alaves, rangers, boavista, mutare