You are here:

BREAKING | Lovitură după lovitură! Portarul pe care a vrut să-l transfere Becali a semnat deja cu altă mare echipă

BREAKING | Lovitură după lovitură! Portarul pe care a vrut să-l transfere Becali a semnat deja cu altă mare echipă

FCSB

Comentarii

Cosmin Vâtcă (37 de ani), portarul pe care FCSB a vrut să-l transfere pentru a-l înlocui pe Cristi Bălgrădean (31 de ani), plecat la CFR Cluj, nu mai vine la vicecampioana României. Bogdan Vintilă (48 de ani), antrenorul roş-albaştrilor, a făcut anunţul la conferinţa de presă. Vâtcă a mai jucat la FCSB în urmă cu mai bine de zece ani, dar se pare că nu va mai semna cu echipa lui Gigi Becali (61 de ani).

Transferul lui Bălgrădean la CFR Cluj a luat prin surprindere pe toată lumea la FCSB şi Becali a început să caute un înlocuitor cu experienţă, după ce FCSB a rămas doar cu Andrei Vlad şi Toma Niga între buturi, doi goalkeeperi tineri. Varianta Vâtcă nu mai e de actualitate, susţine Vintilă. Portarul s-a transferat deja la U Cluj, conform spuselor antrenorului roş-albaştrilor.

"Nu vine Vâtcă, am văzut şi eu că se speculează, din ce ştiu a semnat cu U Cluj, nu ştiu de ce se mai bate monedă pe acest lucru. În momentul acesta avem doi portari în lot", a spus Bogdan Vintilă, la conferinţa de presă. Cosmin Vâtcă a mai apărat la FCSB în perioada 2007-2009.

Bogdan Vintilă cere transferul lui Florin Niţă la FCSB

Vintilă l-ar vrea pe Florin Niţă, fostul număr 1 de la echipa lui Gigi Becali, dar momentan "Chucky" are contract cu Sparta Praga, echipă unde a fost vândut chiar de FCSB în urmă cu doi ani. "Este un jucător sub contract cu altă echipă din câte ştiu eu. Niţă este un băiat, îl cunosc personal, am lucrat cu el la Chiajna, este un caracter frumos şi un portar bun. Mi l-aş dori dacă se poate, dar dacă nu se poate, oricum asta se va întâmpla abia din vară", a mai spus Vintilă.

3 - trei trofee a câştigat Florin Niţă la FCSB: două titluri (2013/2014 şi 2014/2015) şi o Cupă a României (2014/2015)
2 - două milioane de euro este cota de piaţă a lui Niţă, conform specialiştilor de la transfermarkt.com
1,35 milioane de euro a plătit Sparta Praga pentru transferul lui Florin Niţă de la FCSB, în ianuarie 2018

Afla mai multe despre: cosmin vatcau clujfcsbtransfer 

viewscnt
Articole similare