You are here:

BREAKING NEWS | A murit tatăl lui Cătălin Hîldan! Avea probleme cu inima + Mesajul emoţionant postat de galeria lui Dinamo

BREAKING NEWS | A murit tatăl lui Cătălin Hîldan! Avea probleme cu inima + Mesajul emoţionant postat de galeria lui Dinamo
Comentarii

PCH a anunţat, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, că a încetat din viaţă tatăl lui Cătălin Hîldan, Marin, care avea 75 de ani.

Anul trecut, în noiembrie, Marin Hîldan a fost operat la Spitalul Fundeni, acolo unde i-a fost implantat un stent la inimă.

Suporterii lui Dinamo au postat un mesaj emoţionant pe reţelele de socializare unde şi-au luat rămas bun de la tatăl lui Cătălin Hîldan.

“DUMNEZEU SĂ TE ODIHNEASCĂ, TĂTICULE!

În privirea lui Nea Marin vedeam parcă toată durerea adunată a lumii. A tuturor părinţilor care îşi văd fiii căzuţi pe câmpul de luptă.

A fiecărui tată care-şi îngroapă fiul, împotriva cursului firesc al vieţii.

Cât putea să mai ducă o inimă de tată încercată atât de greu! Avea 75 de ani. Iar in ultimii 22 de ani, n-a fost zi în care să nu-şi plângă fiul.

Sărutăm mâinile acelea care s-au îngrijit ca nepotul Cătălin Jr să ducă mai departe cu mândrie Numele Hîldan.

Sărutăm mâinile care au ştiut să crească şi să educe oameni precum Cătălin şi Cristi Hîldan!

Din caracterul lor am înţeles ce fel de oameni sunt aceşti părinţi albiţi de încercările vieţii.

Inima mare a lui nea Marin s-a oprit.

Inima aceea mereu deschisă, la fel ca şi uşa casei lor, devenită loc de pelerinaj pentru toţi cei care treceau să aprindă o candelă la mormântul Căpitanului.

Aşa cum i-am promis mereu, Numele Hîldan şi Numele Dinamo VOR RĂMÂNE PENTRU TOTDEAUNA ÎN VIAŢĂ!

Suntem alături de familia îndurerată! Vom fi prezenţi la capelă şi apoi la Cimitirul din Brăneşti, pentru a-l conduce pe ultimul drum pe cel care ne-a fost tuturor ca un tată.

Vom reveni cu detalii legate de ziua şi ora înmormântării”, este mesajul PCH.

Afla mai multe despre: catalin hildan tatadinamo 

viewscnt
Articole similare