You are here:

BREAKING NEWS | Acord total pentru Eriksen! Contract până în 2024 şi salariu colosal pentru danez: clubul cu care a bătut palma

BREAKING NEWS | Acord total pentru Eriksen! Contract până în 2024 şi salariu colosal pentru danez: clubul cu care a bătut palma

Serie A

Comentarii

Christian Eriksen (27 de ani) s-a înţeles cu Inter. Danezul a ajuns la un acord cu "nerazzurrii" pentru un contract până în 2024 şi va avea un salariu foarte mare. Va fi al doilea cel mai bine plătit fotbalist din Serie A, după Cristiano Ronaldo (34 de ani). Gazzetta dello Sport a făcut anunţul, iar acum Inter va trebui să se înţeleagă cu Tottenham Hotspur, echipă antrenată de Jose Mourinho.

Gazzetta dello Sport scrie că Inter şi Eriksen sunt deja înţeleşi, iar acum "nerazzurrii" trebuie să ajungă la un acord cu Tottenham, care solicită 20 de milioane de euro pentru un transfer imediat. Contractul lui Eriksen cu Tottenham expiră în vara lui 2020, iar danezul ar putea pleca liber de contract la Inter peste şase luni. Mijlocaşul va semna până în 2024, dar cele două cluburi n-au luat încă legătura pentru negocieri.

Totuşi, Gazzetta dello Sport scrie că Inter va încerca să obţină un preţ mai mic pentru Eriksen. Mijlocaşul danez a strâns 299 de meciuri, reuşind să marcheze de 69 de ori şi să ofere 89 de pase decisive. În acest sezon, Christian Eriksen a marcat de trei ori şi a pasat decisiv de trei ori în 23 de meciuri jucate în toate competiţiile acestui sezon.

Inter mai are jucători pe lista de transferuri. Au ajuns la un acord cu Giroud de la Chelsea, conform L'Equipe, iar Arturo Vidal, Franck Kessie, Ashley Young sau Fernando Llorente sunt doriţi şi ei de antrenorul Antonio Conte.

Afla mai multe despre: christian eriksentransferinteracordtottenham 

viewscnt
Articole similare