You are here:

BREAKING NEWS | Afacere de milioane de euro! Ionuţ Radu, transfer la un alt "gigant" din Serie A. Anunţul momentului

BREAKING NEWS | Afacere de milioane de euro! Ionuţ Radu, transfer la un alt "gigant" din Serie A. Anunţul momentului

Stranieri

Comentarii

Aventura lui Ionuţ Andrei Radu la Internazionale Milano se poate termina în iarnă sau în vară. Românul ar urma să ajungă la Napoli.

Jurnaliştii italieni, Armando Areniello şi Pierluigi Crivelli anunţă că Ionuţ Andrei Radu este o ţintă importantă pentru Napoli, gruparea de pe San Paolo considerându-l pe român, înlocuitorul ideal pentru Alex Meret.

Napoli vrea să-l vândă pe Meret, unul dintre cei mai talentaţi portari din Italia

Expertul Rai Sport pe piaţa transferurilor, Ciro Venerato a analizat posibilităţile de transfer ale mai multor jucători napoletani şi a conchis că Napoli va propune prelungiri de contracte pentru Maksimovic, Arkadiusz Milik şi Hysaj.

Totodată, el a avertizat că Napoli va fi una dintre echipele care vor muta intens pe piaţa transferurilor, în vară şi în iarnă. Dacă la capitolul achiziţii, Napoli urmăreşte deja mai multe piste impuse de Gennaro Gattuso, la capitolul plecări, pare aproape sigur în opinia expertului Rai Uno că Napoli se va despărţi de piesele grele, Kalidou Koulibaly şi Alex Meret

Intră în scenă Inter şi Ionuţ Andrei Radu

Ciro Venerato a explicat pentru Radio Goal şi Kiss Kiss Napoli că Inter Milano este clubul cel mai interesat de transferul lui Alex Meret, portarul titular de la Napoli. ”Din informaţiile mele, Inter este clubul cel mai interesat de Meret” a anunţat acesta, care a subliniat că relaţiile dintre clubul milanez şi cel napoletan sunt excelente în acest moment.

În opinia jurnaliştilor Armando Areniello şi Pierluigi Crivelli, relaţiile bune dintre cele două cluburi vor facilita transferul lui Alex Meret la Internazionale Milano, pentru aproximativ 25-30 de milioane de euro. Inter vrea să-l transfere pe Meret pentru a-l înlocui pe Samir Handanovic, iar în afacere vrea să-l includă pe Ionuţ Radu, un portar pe care Genaro Gattuso îl place şi de care Napoli s-a interesat şi în stagiunea trecută.

Cei doi jurnalişti susţin că Ionuţ Radu ar urma să fie inclus în transferul lui Meret, el fiind evaluat la 10-15 milioane de euro. Pentru tânărul portar român, mutarea pe San Paolo ar fi una avantajoasă. Practic, Radu ar face pasul spre o altă echipă de top a Italiei şi ar avea postul de titular asigurat din vara viitoare, în contextul în care napoletanii vor rămâne fără Alex Meret (actualul titular), dar şi fără David Ospina (rezerva de portar) care vrea să plece de la echipa napoletană.

Columbianul de 32 de ani mai are un an şi jumătate de contract cu Napoli şi nu vrea să mai rămână pe San Paolo, el având mai multe propuneri din Italia, Spania şi Franţa pentru un transfer chiar din iarnă.

Napoli mai are un portar în lot, pe italo-ucrainianul Nikita Contini Baranovsky, care nu a jucat însă niciun meci în Serie A până la 24 de ani.

Ionuţ Radu este cotat la 8 milioane de euro şi are 51 de meciuri disputate în Serie A pentru Genoa şi Inter Milano. Fost căpitan la naţionalei de tineret U21 a României, Radu a bifat 14 selecţii şi a fost unul dintre cei mai importanţi jucători care au dus naţionala până în semifinalele turneului european de tineret din Italia şi San Marino.

Afla mai multe despre: ionuţ raduinter milanonapolialex merettransferuri 

viewscnt
Articole similare