Dan Petrescu (54 de ani) a anunţat, după calificarea în play-off-ul Conference League, că Gabriel Debeljuh a suferit o accidentare gravă. Atacantul CFR-ului s-a accidentat la genunchi şi are ruptură de ligamente incrucişate, conform antrenorului din Gruia.
CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Conference League, 1-0 la general cu Şahtior Soligorsk, dar l-a pierdut pe Gabriel Debeljuh. Cel mai important atacant al lui Dan Petrescu s-a accidentat la una dintre ultimele faze ale partidei din Gruia, care a adus calificarea în play-off.
BREAKING NEWS | "Are ceva la ligamente!". Pierdere uriaşă pentru CFR înainte de play-off-ul Conference League: va lipsi 6 luni!
La flash-interviul de după partidă, Dan Petrescu a anunţat că Gabriel Debeljuh s-a accidentat grav în partida cu Şahtior Soligorsk.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Am o veste tristă din păcate, de aceea sunt cam praf. Am pierdut un jucător, pe Gabriel Debeljuh. Din ce am înţeles, are ceva la ligamentele încrucişate. Cred că va fi out şase luni. Este foarte greu să-l înlocuim, este golgeterul nostru. Să vedem ce jucători vom recupera în atac. Suntem subţiri, foarte subţiri. Astăzi au câştigat, bravo lor, suntem într-o perioadă bună, dar nu am cum să fiu feiricit", a spus Dan Petrescu, la flash-interviu.
CFR Cluj - Şahtior Soligorsk 1-0
CFR Cluj s-a calificat în play-off-ul Conference League, după ce a trecut, scor 1-0, de echipa Şahtior Soligorsk.
Golul a fost marcat de Jetfe, în minutul 37.
CFR Cluj a jucat în formula: Scuffet - Manea, Burcă, Yuri, Camora (cpt.) - Cvek, Boateng - Deac, Jefte, Petrila - Debeljuh; Antrenor: Dan Petrescu
În tur, scorul a fost 0-0.
În play-off, CFR va evolua cu HJK Helsinski, care a trecut de NK Maribor (Slovenia), scor 1-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dan petrescu, cfr cluj, debeljuh, accidentare