You are here:

BREAKING NEWS | CFR Cluj a ajuns la 10 infectări cu COVID-19! Cristi Bălgrădean se află printre ei

BREAKING NEWS | CFR Cluj a ajuns la 10 infectări cu COVID-19! Cristi Bălgrădean se află printre ei

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj are probleme serioase, care s-au acutizat în ultimele zile. După ce Alexandru Păun a fost prima persoană din club depistată pozitiv cu COVID-19, numărul celor infectaţi a ajuns la 10, până luni seară.

Focar de coronavirus la CFR Cluj


UPDATE | Continuă veştile rele dinspre Cluj! În această seară, alţi patru membri ai celor de la CFR Cluj au fost înştiinţaţi că sunt infectaţi cu noul coronavirus. Este vorba despre portarul Cristian Bălgrădean (32 de ani), atacantul Cătălin Golofca (30 de ani), mijlocaşul ofensiv Claudiu Petrila (19 ani) şi preparatorul fizic Bogdan Aldea (39 de ani).

Iată lista completă a celor infectaţi la CFR Cluj: Adrian Păun, Costin Curelea, Grzegorz Sandomierski, Cristian Dragotă, Cristian Moldovan, Cristian Bălgrădean, Cătălin Golofca, Claudiu Petrila, Bogdan Aldea şi Damjan Djokovic.


Conform Looksport.ro, CFR Cluj are şase cazuri de coronavirus în club. După ce portarul Sandomierski şi antrenorul secund Curelea au fost depistaţi pozitiv, luni s-au aflat şi numele celorlalţi. 

Este vorba despre Damjan Djokovic, preparatorul fizic Cristian Dragotă şi antrenorul cu portarii Cristian Moldovan

Sursa citată anunţă că oficialii lui CFR Cluj au primit confirmarea, după testele pozitive venite luni dimineaţa. Testele au fost efectuate sâmbătă, iar conducerea a aflat veştile rele rând pe rând. 

DSP Ilfov va demara o anchetă amplă, CFR-iştii fiind cantonaţi la Mogoşoaia, acolo unde se aflau, după ce meciul cu FCSB, de sâmbătă, a fost amânat. 

Care e starea de sănătate a lui Alex Păun

Primul infectat de la CFR Cluj, Alexandru Păun, se simte bine, dar conducerea clubului din Gruia vrea ca fotbalistul să primească la spital îngrijirile medicale: "Gândindu-ne la sănătatea lui, am considerat că este mai bine să fie la spital. Există varianta să fie transferat la Cluj. Probabil că în această seară se va decide. Noi am luat decizia de a testa jucătorii, ba chiar am făcut 3-4 testări în plus, pentru a ne asigura că sănătatea jucătorilor este ok. Acum aşteptăm rezultatul testelor, luăm legătura cu autorităţile şi vom vedea, în funcţie de ce spune DSP”, a declarat Marius Bilaşco, duminică, pentru Telekom Sport, în emisiunea Sport Report.

BOMBĂ la U Craiova! Transfer incredibil în Premier League pentru Alex Cicâldău. Clubul uriaş cu 9 titluri anunţă: "Îl aducem"

Dinamo are 11 cazuri de COVID-19

Totul a început joi, chiar în ziua în care Dinamo ar fi trebuit să joace meciul cu Chindia Târgovişte. Filip Mrzljak, Ricardo Grigore, Mihai Popescu, Ştefan Fara, Alexandru Răuţă şi Vali Lazăr au fost atunci depistaţi pozitiv cu noul coronavirus. La doar o zi distanţă, Andrei Sin a fost şi el testat pozitiv cu COVID-19.

La două zile distanţă, alţi trei fotbalişti de la clubul din Ştefan cel Mare au fost informaţi că au fost infectaţi cu noul coronavirus. Diego Fabbrini, Aleksander Mitrovic şi Dan Tălmaciu sunt cei trei jucători care au primit răspuns pozitiv, sâmbătă, la testele efectuate.

Duminică, Dinamo a ajuns la 11 cazuri de COVID-19, după ce maseurul echipei a fost testat, la rândul său, pozitiv la noul coronavirus. 

 

Afla mai multe despre: cfr clujcfr cluj coronavirus 

viewscnt
Articole similare