PSG şi Kylian Mbappe au avut "discuţii foarte constructive" şi, conform unui anunţ oficial al francezilor, atacantul va fi reprimit în lotul Parisului.
Exclus din lot pentru că nu vrea să-şi pună semnătura pe un nou contract cu PSG, Kylian Mbappe n-a fost luat nici în turneul de pregătire din Japonia. Totuşi, se pare că relaţia dintre PSG şi Mbappe are şanse să se repare, conform unui anunţ oficial.
Dragoste cu năbădăi! Kylian Mbappe, reprimit în lotul lui PSG
Într-un comunicat, PSG a anunţat că îl va reprimi pe Kylian Mbappe în lotul echipei mari şi va fi folosit începând din următoarea etapă, după ce Parisul a remizat cu Lorient pe teren propriu în prima etapă a noului sezon din Ligue 1, 0-0.
"În urma unor discuţii foarte constructive, pozitive, între Kylian Mbappe şi PSG înaintea meciului cu Lorient, jucătorul a fost reprimit în lotul primei echipe", se arată într-un comunicat al Parisului, citat de Fabrizio Romano.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Jurnalistul italian anunţă şi că urmează o întâlnire între Nasser Al-Khelaifi şi Kylian Mbappe pentru a discuta despre viitorul atacantului francez.
Contractul lui Kylian Mbappe cu PSG expiră în vara lui 2024, iar francezul nu vrea să-şi mai pună semnătura pe o nouă înţelegere. Conducerea Parisului suspectează faptul că Mbappe s-a înţeles deja cu Real Madrid în privinţa transferului gratis în vara lui 2024, informaţie speculată şi de presa din Franţa şi Spania.
Kylian Mbappe a fost golgheterul sezonului trecut la PSG.
— Fabrizio Romano (@FabrizioRomano) August 13, 2023
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: kylian mbappe psg, psg kylian mbappe, ligue 1, comunicat