You are here:

BREAKING NEWS | FRF a anunţat ce se întâmplă cu Mirel Rădoi după meciul cu Irlanda de Nord! "A primit oferte şi până acum"

BREAKING NEWS | FRF a anunţat ce se întâmplă cu Mirel Rădoi după meciul cu Irlanda de Nord! "A primit oferte şi până acum"

Echipa națională

Comentarii

Directorul tehnic al Federaţiei Române de Fotbal, Mihai Stoichiţă, a dezvăluit, în cadrul emisiunii "Sport Center", că selecţionerul Mirel Rădoi va continua la naţională şi după partida din Liga Naţiunilor, cu Irlanda de Nord, care are loc miercuri, la Belfast.

FRF anunţă că Mirel Rădoi rămâne la naţionala României

Rezultatele sub aşteptări au pus sub semnul întrebării prezenţa lui Mirel Rădoi pe banca naţionalei României. Inclusiv selecţionerul a recunoscut că s-ar putea despărţi de naţională. 

Totuşi, se pare că cele două părţi au ajuns la un numitor comun. Mihai Stoichiţă a anunţat că Mirel Rădoi rămâne pe banca naţionalei şi după meciul cu Irlanda de Nord, ultimul din acest an al naţionalei: 

"Sigur că va mai fi şi după meciul cu Irlanda de Nord. Sigur că vor mai primi oferte, aşa cum a primit oferte şi până acum. Din ce am discutat cu el, activitatea lui va fi la naţională. Probabil că are ofertă, nu ştiu (n.r. - de la U Craiova). Eu spun că va fi antrenorul echipei naţionale. 

Vezi fel şi fel de oameni care-l atacă. E cel mai bun răspuns în privinţa intereselor. Multe atacuri asupra lui sunt absurde. Când ataci fără să ai anumite motive întemeiate, chiar dacă e democraţie, când nu eşti obiectiv, nu ţii cont de realitatea fotbalului nostru, multe lucruri... Ar fi absurd să cred că omul te atacă fără un motiv anume. Interese există tot timpul. Asta e lumea în care trăim, pentru mine e normal ce se întâmplă. Asta e. Aduci argumente, alţii contraargumente şi vedem cine are dreptate", a declarat oficialul FRF.  

De asemenea, Stoichiţă a vorbit şi despre convocările lui Dennis Man la naţionala mare şi cea a lui Ianis Hagi la U21: 

"A fost o analiză între cei doi selecţioneri în care ei şi-au făcut o strategie, le aparţine. Se pare că Adi a avut foarte mare nevoie de Ianis, Rădoi de Man pentru presupusul meci cu Norvegia şi cu Irlanda de Nord. Astea sunt motivele reale şi aşa e normal. E tot o chestie raţională, de înţelegere a realităţii momentului. Au discutat şi principii de joc, strategii şi acum face împărţeala", a mai spus Mihai Stoichiţă. 

Afla mai multe despre: mirel radoiechipa nationalaromania 

viewscnt
Articole similare