You are here:

BREAKING NEWS | Leo Messi a câştigat Balonul de Aur 2019! Record absolut pentru argentinian: al şaselea trofeu!

BREAKING NEWS | Leo Messi a câştigat Balonul de Aur 2019! Record absolut pentru argentinian: al şaselea trofeu!galerie foto
Comentarii

Leo Messi a câştigat Balonul de Aur 2019, al şaselea trofeu de acest gen din cariera argentinianului, un record absolut. La feminin, Megan Rapinoe a câştigat, Trofeul Kopa, pentru fotbalistul U21, i-a revenit lui Matthijs de Ligt. Brazilianul Alisson a devenit primul câştigător al Trofeului Yashin, pentru portari.

UPDATE 22:45 Leo Messi a câştigat al şaselea Balon de Aur din carieră, în timp ce Virgil van Dijk s-a clasat pe locul doi, podiumul fiind completat de Cristiano Ronaldo. Pe patru s-a clasat Sadio Mane, colegul lui van Dijk de la Liverpool.


22:33 Leo Messi a câştigat Balonul de Aur 2019! Anunţul oficial a făcut făcut.


UPDATE 22:17 Kylian Mbappe, pe şase în topul pentru Balonul de Aur. Mohammed Salah s-a clasat pe locul cinci.


UPDATE 22:14 Americanca Megan Rapinoe (34 de ani) a câştigat Balonul de Aur din fotbalul feminin.


UPDATE 22:13 Alisson, pe locul şapte în clasamentul Balonului de Aur.

— #BallondOr (@francefootball) December 2, 2019


UPDATE 22:04 Brazilianul Alisson, portarul lui Liverpool, e primul câştigător din istorie al Trofeului Yashin, balonul de aur acordat portarilor. Marc-Andre ter Stegen, goaleekeperul Barcelonei, a terminat pe locul doi. Ederson, omul care închide poarta lui Manchester City, completează podiumul.


UPDATE 21:54 Începe numărătorea inversă! Mahrez s-a clasat pe locul 10 pentru Balonul de Aur, Bernardo Silva pe locul 9, în timp ce Robert Lewandowski  s-a clasat pe locul opt.


21:46 UPDATE Primul trofeu acordat! Matthijs de Ligt (20 de ani), fundaşul lui Juventus, a primit Trofeul Kopa. Kylian Mbappe, câştigătorul de anul trecut, a fost cel care i-a înmânat premiul şi l-a felicitat pe olandez. Pe locul doi a fost Jadon Sancho, fotbalistul Borussiei Dortmund, iar podiumul este completat de Joao Felix, jucătorul lui Atletico Madrid.


UPDATE 21:39 În sală mai sunt şi alţi câştigători ai Balonului de Aur. Invitaţi de revista France Fotball, Pavel Nedved (câştigător în 2003) sau Hristo Stoichkov (câştigător în 1994) asistă la ceremonia de la Paris. De asemenea, Luka Modric, câştigătorul de anul trecut, este şi el invitat.


UPDATE 21:35 Start! A început gala Balonului de Aur 2019, de la Teatrul Chatelet din Paris.


UPDATE 21:21 A sosit şi marele trofeu! Balonul de Aur a fost adus la gală.


UPDATE 20:30 Au început să sosească starurile. Robert Lewandowski, Leo Messi, Virgil van Dijk, Griezmann, De Jong sau Alisson au ajuns la Teatrul Chatelet pentru gala Balonului de Aur.


UPDATE 19:42 Delegaţia Barcelonei, în care se află Messi, De Jong, Griezmann şi Ter Stegen, cei patru nominalizaţi ai catalanilor, a ajuns la Paris. Starul argentinian şi-a făcut timp pentru fanii care l-au aşteptat la aeroport şi a stat la poze.


UPDATE 19:40 O primă vizită în interiorul Teatrului Chatelet, unde este organizată gala Balonului de Aur.


UPDATE 19:33 Leo Messi e câştigătorul Balonului de Aur în viziunea principalelor ziare de sport din Spania. După golul victorios marcat de Messi în derby-ul Atletico Madrid - Barcelona 0-1, Marca, Sport şi Mundo Deportivo folosesc jocuri de cuvinte care indică faptul că starul argentinian are Balonul de Aur deja adjudecat.


UPDATE 19:30 Cadena Cope, un ziar cu redacţii în Madrid şi Barcelona, anunţă că Leo Messi e câştigătorul Balonului de Aur 2019. Jurnalista Helena Condis Edo e prezentă la Paris, la gală.


UPDATE 19:25 Jucătorii de pe poziţiile 28-11, dar şi cei 10 finalisti au fost anunţaţi. Joao Felix şi Marquinhos împart poziţia 28, Benzema şi Wijnaldum se află ambii pe 26, pe 25 sunt Koulibaly şi Marc-Andre ter Stegen, Lloris ocupă poziţia a 23-a, Heung-Min Son s-a clasat pe 22. Mai departe, Aubameyang şi Tadic împart poziţia a 20-a, apoi urmează Arnold (19), Griezmann (18), Firmino (17), Sergio Aguero (16), Matthijs de Ligt (15), Kevin De Bruyne (14), Eden Hazard (13), Raheem Sterling (12) şi Frenkie de Jong (11).

Alisson, Lewandowski, Mahrez, Mane, Mbappe, Messi, Ronaldo, Salah, Bernardo Silva, Van Djik - sunt cei 10 finalisti la Balonul de Aur.

Sunt patru jucători de-ai lui Liverpool în top 10: Alisson, Mane, Salah şi Van Dijk! Doi finalişti vin de la City, Mahrez şi Bernardo Silva. Barcelona, Juve, Bayern şi PSG au fiecare cate unul: Messi, Ronaldo, Lewandowski, respectiv Mbappe.


Ziarele din Spania îl dau deja câştigător pe Messi, zvon alimentat de o fotografie care a circulat pe reţelele sociale în care Leo Messi apare pe primul loc în topul jurnaliştilor. Dacă zvonurile se vor adeveri, Leo Messi va câştiga al şaselea Balon de Aur din carieră şi va stabili un record absolut. Virgil van Dijk şi Mohammed Salah sunt cei care completează podiumul finaliştilor la prestigiosul trofeu care, până nu de mult, era acordat de France Fotball în parteneriat cu FIFA.

Cristiano Ronaldo (34 de ani), cel cu care Messi a împărţit marea scenă a fotbalului mondial în ultimii 10 ani, nu se va prezenta la gală, iar în topul "scăpat" pe internet apare pe locul patru.

După ce anul trecut ceremonia a fost organizată la Grand Palais şi trofeul i-a revenit lui Luka Modric, în acest an, premianţii celei de-a 64-a ediţii vor fi recompensaţi la Teatrul Chatelet. În acest an, pe lângă Balonul de Aur, vor mai fi acordate trei trofee: Balonul de Aur la feminin, trofeul Kopa, pentru cel mai bun tânăr jucător, şi trofeul Lev Iaşin pentru cel mai bun portar.

Afla mai multe despre: balonul de aur 2019leo messivirgil van dijk 

viewscnt
Articole similare