You are here:

BREAKING NEWS | Mircea Rednic, dat afară de la Al Faysaly după doar trei luni. Motivele care au dus la această decizie

BREAKING NEWS | Mircea Rednic, dat afară de la Al Faysaly după doar trei luni. Motivele care au dus la această decizie
Comentarii

Antrenorul Mircea Rednic a fost demis, marţi, din funcţia de antrenor al echipei Al Faysaly, ca urmare a evoluţiilor pe care formaţia saudită le-a avut în acest start de sezon.

Şeicii care conduc gruparea vişinie au fost nemulţumiţi atât de rezultate, cât şi de joc şi au decis să renunţe la Mircea Rednic. Tehnicianul român o lasă pe Al Faysaly pe locul 11 în clasamentul campionatului Arabiei Saudite, cu patru puncte acumulate în primele cinci etape. Al Faysaly venea după două eşecuri la rând, ambele suferite în deplasare cu Al Ahli şi Al Hazem, cu acelaşi scor de 2-1.

Rednic a preluat-o pe Al Faysaly la începutul lunii iulie. Potrivit presei din Arabia Saudită, principalul favorit la înlocuirea lui Mircea Rednic este Vuk Rasovici, sârbul care a pregătit-o pe Al Faysaly şi în sezonul trecut, aflat acum la Al Dhafra.

În vârstă de 56 de ani, Mircea Rednic a mai pregătit de-a lungul carierei, printre altele, Rapid Bucureşti, Universitatea Craiova, Dinamo, Astra, Standard Liege, CFR Cluj, Gent, Petrolul şi Mouscron.

Afla mai multe despre: rednicdemisal faysaly 

viewscnt
Articole similare