Ianis Hagi (22 de ani) e dorit cu insistenţă de FC Sevilla, echipă aflată pe val în acest sezon de LaLiga, care e gata să achite o sumă mare de bani în schimbul serviciilor sale.
Ofertă de 13 milioane de euro pentru transferul lui Ianis Hagi! Sevilla insistă
Rangers ar putea face profit cu Ianis Hagi, dacă echipa britanică va fi de acord să-l vândă în această vară. FC Sevilla insistă pentru transferul său, fiul "Regelui" fiind considerat un fotbalist perfect pentru andaluzi. Presa din Spania scrie că echipa de pe "Ramon Sanchez-Pizjuan" e gata să achite 13 milioane de euro în schimbul lui Hagi Jr.
Ianis a avut parte de un sezon bun la Rangers, cu care a câştigat titlul în Scoţia şi a marcat şapte goluri, livând 12 pase de gol, iar Sevilla a făcut o ţintă din transferul său. "Această sumă este considerată potrivită de Sevilla pentru a se întâri pe postul lui Jesus Navas, cel care este pe final de carieră", au scris cei de la todofichajes.com.
Dacă va ajunge la Sevilla, Ianis Hagi va avea ocazia să joace din nou în grupele Ligii Campionilor, după ce a făcut-o cu Genk, acum două sezoane.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- 6 - şase milioane de euro este cota de piaţă a lui Ianis Hagi în prezent, potrivit specialiştilor de la transfermarkt.com
Fotbalistul român evoluează la Rangers din vara trecută, când gruparea scoţiană i-a plătit lui Genk 3,5 milioane de euro pentru transfer.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, fc sevilla, oferta, bani, transfer, rangers