Simona Halep a luat o decizie cu totul surprinzătoare. În aşteptarea soluţionării apelului depus la TAS în privinţa suspendării de patru ani primite pentru dopaj, sportiva a părăsit România şi s-a mutat în altă ţară.
În toamna acestui an, Simona Halep şi-a scos la vânzare vila de lux pe care o deţinea în Snagov. Casa aflată pe malul lacului are o suprafaţă de 420 de mp şi este compusă dintr-un living cu deschidere către o piscină, curte proprie, dormitor matrimonial cu dressing walk-in, office şi sală de fitness, două dormitoare secundare cu băi proprii şi o baie pentru oaspeţi. Toate camerele au vedere spre lac.
Aceasta este vila în care Halep şi Toni Iuruc au organizat petrecerea dinaintea nunţii, iar fostul soţ al sportivei a amenajat şi o cameră specială pentru toate trofeele câştigate în carieră de jucătoarea de tenis. Conform site-ului unei agenţii imobiliare, Simona Halep a renunţat la casa din Snagov, la mai bine de un an de la divorţul de Toni Iuruc, şi a pus-o la vânzare pentru suma de 4,2 milioane de euro.
Simona Halep s-a mutat definitiv în altă ţară pe alt continent
Sursele Orange Sport susţin că sportiva a reuşit deja să vândă imobilul de lux şi a părăsit România. Cu banii primiţi pe casa din Snagov, Simona Halep a cumpărat o proprietate în Dubai, unde s-a mutat definitiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Această decizie vine la un an de la precedenta plecare din ţară a sportivei. Imediat după divorţul de Toni Iuruc, Simona Halep a luat decizia de a se muta la Nisa, pe Coasta de Azur, în Franţa. Însă gândurile fostei campioane de la Roland Garros s-au schimbat rapid, iar aceasta s-a întors în România.
Totul până la finalul acestui an, când Halep a cumpărat o vilă de lux în Dubai, unde sportiva s-a şi stabilit deja încă din vara acestui an.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep, casa, dubai, snagov