You are here:

BREAKING NEWS | ŞOC în fotbalul românesc. Martin Tudor a murit la doar 43 de ani

BREAKING NEWS | ŞOC în fotbalul românesc. Martin Tudor a murit la doar 43 de anigalerie foto

Fotbal

Comentarii

Sportul românesc este zguduit de o nouă tragedie. Martin Tudor, 43 de ani, a decedat în dimineaţa zilei de luni, după ce a suferit un infarct.

Fostul portar al Stelei se afla la Reşiţa şi s-a simţit rău după ce s-a ridicat de la masă, iar familia a chemat imediat ambulanţa. Însă medicii nu au mai putut face nimic şi au constat decesul în jurul orei 10:00.

”Am aflat azi-dimineaţă... Sunt şocat, nu mai înţeleg nimic din viaţa asta. Nu-mi vine să cred... Am fost colegi la Steaua, aveam o relaţie foarte bună cu el. Ne mai întâlneam, am rămas prieteni buni. Nu avea vreo problemă medicală. Da, sunt şocat, nu ştiu ce să mai zic... E tragic ce se întâmplă”, a declarat Iulian Miu, fost coleg cu Martin Tudor la Steaua, pentru Telekom Sport.

"Nu-mi vine să cred! Este o veste... Stau pe telefoane şi eu. Era la Reşiţa cu treaba. Nu ştiu nici eu foarte multe detalii. E o tragedie! Îmi pare atât de rău. Nici nu stiu ce să mai zic..." , a spus Daniel Opriţa, fost coleg şi el cu Martin Tudor, pentru gsp.ro.

"Sunt devastat... Am aflat acum vestea. A făcut infarct, săracul! Nu-mi vine să cred. Ce tragedie! Ştiu doar că era la Reşiţa şi a făcut infarct.  N-a mai putut fi salvat. Dumnezeu să-l ierte", a declarat Gheorghe Chivorchian, omul care l-a adus pe Martin Tudor în staff-ul echipei Daco-Getica, în 2017.

FCSB, Universitatea Craiova, FRF şi foştii colegi au postat pe reţelele de socializare mesaje de condoleanţe în urma decesului surprinzător al lui Martin Tudor.

  • Trei trofee a cucerit Martin Tudor în cariera de jucător, toate trei la Steaua: două titluri în Liga I (în 2001 şi în 2005) şi Cupa României (în 2001)

Martin Tudor a murit. Doliu în fotbalul românesc

Martin Tudor şi-a început cariera la seniori la Jiul Petroşani, unde a evoluat un singur meci în sezonul 1996/1997. A urmat transferul la Olimpia Satu Mare, mutare care l-a adus în atenţia Stelei. Roş-albaştrii l-au transferat în 1999, iar Martin Tudor s-a impus rapid în poarta echipei din Ghencea, unde a stat până în 2005. A mai evoluat la CFR Cluj şi la Universitatea Cluj, iar în 2008 şi-a încheiat cariera de jucător şi a devenit antrenor cu portarii la gruparea roş-albastră.

Imediat după ce şi-a încheiat colaborarea cu echipa din Ghencea, Martin Tudor a continuat să se ocupe de pregătirea portarilor la Universitatea Craiova, Al-Ittihad Jeddah, unde a făcut parte din staff-ul lui Victor Piţurcă, şi la Daco-Getica. De asemenea, Martin Tudor a fost antrenorul cu portarii al echipei naţionale în 2011.

Afla mai multe despre: steaua 

viewscnt
Articole similare