You are here:

BREAKING NEWS | Surpriză mare! Ladislau Boloni, la un pas să semneze cu vicecampioana! ”El este alesul!”

BREAKING NEWS | Surpriză mare! Ladislau Boloni, la un pas să semneze cu vicecampioana! ”El este alesul!”

Fotbal

Comentarii

Ladislau Boloni este principalul favorit să preia formaţia Gent, din Belgia.

Două înfrângeri în primele două meciuri ale sezonului şi scaunul danezului Jess Thorup se clatină serios. Presa din Belgia anunţă că Laszlo Boloni este principalul favorit pentru a prelua echipa de la Thorup.

”El pare alesul în acest moment” scrie Het Laatste Nieuws, care notează că danezul Thorup ar urma să fie demis chiar în această săptămână.

Belgienii privesc cu surprindere demiterea lui Thorup, antrenor care a fost numit în 2018, iar în două sezoane, deşi a pierdut 24 de meciuri, echipa sa a lăsat mereu impresia unui fotbal bun şi ofensiv. Thorup este fostul selecţioner al Danemarcei U21, iar timp de trei sezoane a antrenat FC Midtjylland. Anul trecut, el a condus-o pe Gent pe poziţia secundă a ligii belgiene.

Dacă va ajunge la Gent, Boloni ar putea debuta chiar într-un meci pe care posibila sa viitoare echipă ar urma să-l dispute contra fostei sale echipe, Antwerp.

Cine este KAA Gent, posibila destinaţie a lui Ladislau Boloni

Koninklijke Atletiek Associatie Gent este un club înfiinţat acum 156 de ani, care îşi joacă meciurile de pe teren propriu pe arena Ghelamco.

Clubul este condus de Ivan de Witte, fostul preşedinte al ligii belgiene de fotbal. Gent a terminat sezonul trecut pe locul 2 şi are un lot cotat la 84 de milioane de euro.

Cel mai bine cotat fotbalist din lot este Roman Yaremchuk, a cărui cotă de piaţă ajunge la 9.5 milioane de euro. Elisha Owusu şi Niklas Dorsch sunt următorii cu cote de 7.5 milioane de euro, respectiv 6 milioane de euro. Gent şi-a pierdut cel mai bun jucător, golgheterul Jonathan David, vândut la Lille, în Ligue 1, pentru 30 de milioane de euro.

Gent a cucerit titlul în stagiunea 2014-2015 şi a terminat de trei ori în istoria sa pe locul 2 în clasament. Totodată, Gent are Cupa Belgiei în palmares (de trei ori), Supercupa Belgiei, dar şi două Cupe UEFA Intertoto. În Europa, Gent a adunat 88 de meciuri, printre care două, recent, contra Viitorului. Mircea Rednic a antrenat-o pe Gent între octombrie 2013 şi aprilie 2014. 

În noua ediţie a UEFA Champions League, Gent va juca tur preliminar pentru accederea în grupe, acolo unde se va afla deja campioana, Club Brugge.

Afla mai multe despre: ladislau boloni 

viewscnt
Articole similare