Ultraşii din Peluza ”Cătălin Hîldan” s-au revoltat după ce Ionuţ Negoiţă a decis să-l cedeze pe May Mahlangu la Ludogoreţ. În plus, Dan Nistor ar putea fi cedat la FCSB. Membrii asociaţiei ”Doar Dinamo Bucureşti”, care sunt şi acţionari minoritari, au decis să folosească banii strânşi până acum de la fani pentru a-i prelungi contractul lui Nistor.
Şefii lui Dinamo au ales să-l vândă pe May Mahlangu la Ludogoreţ, unul dintre cei mai buni jucători din lotul lui Florin Bratu. Suma de transfer a fost de 500.000 de euro, dar Alexandru David - preşedintele lui Dinamo - a anunţat că n-a avut de ales, deoarece jucătorul mai avea doar un an de contract, a refuzat prelungirea contractului şi a risca să-l piardă gratis.
Din informaţiile Telekom Sport, şefii lui Dinamo i-au făcut însă o ofertă de prelungire mult sub aşteptările jucătorului. Concret, May câştiga 7.000 de euro lunar pe vechiul contract, iar conducerea i-a propus o mărire de doar 1.000 de euro, adică 8.000 de euro pe lună.
Toată situaţia, la care se adaugă şi o posibilă vânzare a lui Nistor la FCSB, a adus tensiuni între suporteri şi conducerea lui Dinamo. Cei din asociaţia ”Doar Dinamo Bucureşti” şi din Peluza ”Cătălin Hîldan” au avut astfel o discuţie inclusiv cu Ionuţ Negoiţă. Dialogul a fost foarte tensionat:
”În urma situaţiei tensionate care a luat naştere în urma vânzării lui May Mahlangu, în urma presiunilor făcute dinspre rivala de la ”bârsana mioritică (n.r. FCSB)” pentru vânzarea lui Nistor, astăzi a avut loc o şedinţă a boardului ”Doar Dinamo Bucureşti”. Au fost, de asemenea, convorbiri foarte aprinse cu Ionuţ Negoiţă şi cu cei din conducerea lui Dinamo Bucureşti”, au anuţat cei de la Radio Dinamo 1948.
Ulterior, cei de la Radio Dinamo 1948 au anunţat că toţi banii strânşi de membrii cotizanţi ai asociaţiei ”Doar Dinamo Bucureşti” vor fi folosiţi pentru ca Dan Nistor să-şi prelungească înţelegerea: ”Banii care au fost strânşi de membrii care sunt înscrişi în programul ”Doar Dinamo Bucureşti”, toţi banii celor care au cotizat, absolut toţi banii vor fi folosiţi pentru ca Nistor să rămână la Dinamo. Absolut toţi banii vor fi folosiţi pentru prelungirea contractului lui Dan Nistor, toţi banii vor merge direct la jucător. El a fost un băiat drăguţ, a refuzat în primă fază şi a spus că aceşti bani pot fi folosiţi pentru copii. Dar banii aceştia nu sunt pentru el, ci sunt pentru Dinamo. Nu avem bani foarte mulţi, dar suntem la început şi suntem încreştere”, au mai anunţat cei de la Radio Dinamo 1948.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ulterior, cei din ”Doar Dinamo Bucureşti” au revenit cu un comunicat: ”Cei din DDB au stat de vorba cu jucatorul Dan Nistor in aceasta seara. Banii stransi de catre membrii inscrisi in programul DDB, cei care au cotizat pana acum, vor fi folositi in acest moment pentru ca Nistor sa ramana la Dinamo. Banii vor fi folositi pentru prelungirea contractului lui Dan Nistor! Mai exact, din bani se achizitioneaza actiuni si suma e redirectionata pentru ca Nistor sa ramana la Dinamo”
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, doar dinamo bucuresti, ionut negoita, liga 1, fcsb, dan nistor