You are here:

BREAKING NEWS | Un renumit jurnalist a murit la Cupa Mondială, în timp ce transmitea de la meciul Olanda - Argentina!

BREAKING NEWS | Un renumit jurnalist a murit la Cupa Mondială, în timp ce transmitea de la meciul Olanda - Argentina!

Cupa Mondială

Comentarii

Renumitul jurnalist american Grant Wahl a murit în Qatar, după ce s-a prăbuşit în timp ce transmitea de la Cupa Mondială, stârnind un val de şoc şi nemulţumire în lumea sportului.

El „s-a prăbuşit” în zona rezervată presei în timp ce relata de la meciul de vineri Argentina-Olanda, a declarat un martor pentru CNN.

Circumstanţele morţii sale nu sunt clare.

„Întreaga familie US Soccer are inima frântă să afle că l-am pierdut pe Grant Wahl”, a transmis US Soccer într-o declaraţie pe contul său oficial de Twitter.

„Grant a făcut din fotbal munca vieţii sale şi suntem devastaţi că el şi scrisul lui genial nu vor mai fi alături de noi.”

US Soccer a lăudat pasiunea lui Wahl şi „credinţa în puterea jocului de a promova drepturile omului” şi a transmis condoleanţe soţiei lui Wahl, Celine Gounder, şi celor dragi.

Wahl a scris despre fotbal mai bine de două decenii, inclusiv de la 11 Cupe Mondiale, potrivit site-ului său. A scris pentru Sports Illustrated şi a fost autorul a două cărţi despre acest sport.

Într-un episod din podcastul Futbol cu ​​Grant Wahl, publicat cu doar câteva zile înainte de moartea sa, pe 6 decembrie, acesta se plânsese că se simţea rău.

„A devenit destul de rău în ceea ce priveşte durerea în piept, senzaţia de apăsare, presiunea”, a afirmat el spunând că a cerut ajutor la clinica medicală de la centrul media al Cupei Mondiale, crezând că are bronşită.

I s-au dat sirop de tuse şi ibuprofen şi s-a simţit mai bine la scurt timp după aceea, a spus el.

Afla mai multe despre: grant wahljurnalistdecessuacupa mondiala 

viewscnt
Articole similare