Continuă mişcările de trupe la Rapid după venirea lui Neil Lennon. Dan Şucu a reuşit să-l semneze în această săptămână pe Benjamin Siegrist, un portar elveţian în vârstă de 32 de ani, însă este pregătit să renunţe la un jucător ce s-a făcut remarcat în sezonul trecut.
După un start ezitant de sezon, în care giuleştenii au obţinut două puncte în primele două etape, Dan Şucu l-a transferat pe experimentatul Benjamin Siegrist pentru a-i face concurenţă lui Marian Aioani, titularul de drept din poarta Rapidului.
ULTIMA ORĂ | Puştiul-minune pleacă de la Rapid! A avut evoluţii excelente în sezonul trecut, dar va fi împrumutat
Astfel, Bogdan Ungureanu, tânărul goalkeeper ce a avut evoluţii bune în play-out-ul stagiunii precedente, are şanse mici să rămână în Giuleşti până la sfârşitul sezonului, având în vedere că se luptă pentru postul de titular cu doi portari mult mai experimentaţi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Conform 1923.ro, Bogdan Ungureanu va pleca, însă sub formă de împrumut, la o echipă din Liga 2, unde va avea postul de titular asigurat. Evoluţiile şi atitudinea lui Ungureanu nu au trecut neobservate, tânărul fotbalist fiind poate cel mai apreciat jucător în play-off-ul trecut, care a reprezentat un eşec total pentru formaţia patronată de Dan Şucu.
În vârstă de 17 ani, Ungureanu are cinci meciuri în carieră pentru Rapid la nivelul echipei de seniori şi este component al echipei naţionale U18 a României.
(FOTO: Bogdan Ungureanu, felicitat de Paul Iacob după o intervenţie salvatoare în meciul Rapid - FCSB 2-0, disputat în mai 2024)
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: superliga, rapid, dan şucu, neil lennon