Echipa pentru care evoluează Dennis Man şi Valentin Mihăilă, Parma, a fost sancţionată cu o depunctare de un punct, din cauza patronului Kyle Krause. Acesta nu a plătit impozitul pe venit pentru luna februarie la timp, astfel că echipa sa are de suferit.
Aflată în luptă pentru revenirea în Serie A, Parma se află, la momentul actual, pe locul al cincilea în clasament, cu 51 de puncte, după ce a fost sancţionată cu o depunctare de un punct.
Primele două clasate din Serie B ajung direct în Serie A, în timp ce locurile trei - opt dispută un baraj pentru promovare, unul dintre cele mai crâncene din orice ligă inferioară.
”Au fost date amenzi în valoare de 4.000 de euro”
Ocupanta poziţiei a treia joacă cu câştigătoare dintre echipele aflate pe locurile şase şi şapte, în timp ce cea de pe patru o înfruntă pe cea triumfătoare din meciul dintre locurile cinci şi opt.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Apoi, cele două câştigătoare se întâlnesc într-un ultim meci, finala pentru promovarea în Serie A, iar depunctarea Parmei ar putea influenţa soarta echipei, chiar dacă este doar de un punct.
”Cruciaţii” se aflau la trei lungimi de Sudtirol, aflată pe locul patru, poziţie care asigură că promovarea poate fi obţinută din doar două meciuri, în loc de trei.
Sancţiunea primită de Parma se datorează în totalitate patronului Kyle Krause, care a eşuat să plătească la timp impozitul pe venit din luna februarie al clubului.
Parma, depunctată în Serie B
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe lângă depunctare, şi finanţatorul, şi directorul executiv au fost amendaţi de către Federaţia Italiană de Fotbal, au dezvăluit jurnaliştii din Cizmă.
”În urma acordului de recunoaştere a vinovăţiei (în temeiul art. 126 CGS), Parma a fost penalizată cu un punct, iar sancţiunea urmează să fie executată în actualul sezon fotbalistic din campionatul Serie B, pentru neplata impozitului pe venit aferent luna februarie, până la data limită de 16 martie.
Totodată, au fost date amenzi în valoare de 4.000 de euro preşedintelui Kyle Joseph Krause şi directorului executiv Oliver Anthony Krause”, a notat ParmaLive.
Parma a retrogradat în Serie B chiar în sezonul în care i-a achiziţionat pe Dennis Man şi Valentin Mihăilă şi se află la al doilea an la rând în afara primului eşalon.
- Citește și
- VIDEO | De Gea, făcut KO de Mitoma în Brighton - United! Lovitură în figură primită de portarul spaniol
- România a câştigat meciul cu FIFPro Europe, din Gala Mihai Neşu! Raţ, Sânmărtean, Dică, Opriţa, Pires şi Charalambous, printre jucătorii prezenţi pe teren
- Balaj, atac dezlănţuit la adresa lui Vassaras! Acuzaţii incredibile: ”Sfidare! Există lucruri pe care Kyros le denaturează. Este ruşinos” | EXCLUSIV
- Balaj, OUT de la CFR ? Preşedintele campioanei face haz de necaz: ”În ritmul ăsta, vin înapoi în studio. I-am promis lui Varga că nu mai vorbesc de arbitraj” | EXCLUSIV
- BREAKING | Cinci ani de închisoare pentru un fotbalist din Serie A, cu trei apariţii pentru naţionala Italiei! Legăturile sale cu mafia napoletană au fost descoperite
- Panduru, revoltat de ce a putut să facă Ivan imediat după ce a ratat un penalty împotriva FCSB: ”Ce e asta? Nu e în regulă” | VIDEO EXCLUSIV
- Răsturnare de situaţie în cazul vânzării FCSB? ”Becali nu va vinde clubul cât va trăi, sunt 100% convins”. Ce l-ar fi dat de gol pe latifundiar | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: parma