You are here:

BREAKING | Transferul carierei pentru Nicolae Stanciu! Se umple de bani şi merge să se bată la titlu

BREAKING | Transferul carierei pentru Nicolae Stanciu! Se umple de bani şi merge să se bată la titlu
Comentarii

Mijlocaşul român Nicolae Stanciu (30 de ani) a reuşit o primă parte de campionat foarte bună la Damac, în Arabia Saudită, sub comanda lui Cosmin Contra, şi a început să stârnească interesul echipelor din vârful ierarhiei.

Formaţia lui Nicolae Stanciu, Damac, este doar pe locul 6, cu 30 de puncte după 20 de runde, însă distanţa până la primele două locuri - ocupate de Al-Hilal şi Al-Nassr - este una foarte mare: 26 de puncte, respectiv 19 puncte.

Nicolae Stanciu, aproape de un nou transfer răsunător

Potrivit informaţiilor oferite de sportpesurse.ro, Nicolae Stanciu este dorit chiar de liderul din Arabia Saudită, Al-Hilal.

Şeicii formaţiei la care evoluează Neymar, Malcom, Mitrovic sau Milinkovic-Savic ar fi în negocieri avansate cu omologii lor de la Damac şi doresc să realizeze transferul cât mai repede, pentru că se va relua campionatul chiar în aceste zile.

  • Nicolae Stanciu are mai multe oferte din zona Golfului, însă cea de la Al-Hilal este cea mai importantă.

Există informaţii că cele două cluburi vor ajunge curând la un acord, pentru că reprezentanţii lui Al Hilal îşi doresc să semneze actele în cel mult patru săptămâni, pentru a fi siguri că nu vor scăpa jucătorul. Totul se discută „la nivel foarte mare”, după cum a spus o sursă din anturajul căpitanului naţionalei României”, anunţă sursa citată.

Nicolae Stanciu câştigă 2.400.000 de euro pe sezon la Damac, însă salariul său ar putea să ajungă la 3.000.000 de euro la Al-Hilal, plus bani din bonusurile de performanţă.

  • Nu se ştie exact suma de transfer, însă, în acest moment, Nicolae Stanciu este cotat la 5.000.000 de euro de transfermarkt.de.

Oficialii celor de la Al-Hilal au fost impresionaţi de Nicolae Stanciu la meciul tur cu Damac, când internaţionalul român a marcat un gol de la aproximativ 35 de metri, din lovitură liberă, care l-a surprins total pe experimentatul portar marocan Bono.

Afla mai multe despre: nicolae stanciudamacal-hilalarabia saudita 

viewscnt
Articole similare