You are here:

Brittney Griner a vorbit 12 ore din cele 18 ale călătoriei către SUA, după ce a fost încarcerată zece luni în Rusia, spune Roger Carstens

Brittney Griner a vorbit 12 ore din cele 18 ale călătoriei către SUA, după ce a fost încarcerată zece luni în Rusia, spune Roger Carstens

Sporturi

Comentarii

Vedeta WNBA Brittney Griner a vorbit 12 ore din cele 18 ale călătoriei spre SUA, după ce a fost încarcerată zece luni în Rusia, a declarat Roger Carstens, emisarul prezidenţial pentru problemele ostaticilor, conform AP.

“Am fost în închisoare 10 luni, ascultând lumea vorbind ruseşte. Vreau să vorbesc”, ar fi spus Griner.

Ea l-a întrebat apoi pe Carstens, referindu-se la celelalte persoane din avion: “Dar, în primul rând, cine sunt ei?”.

“Şi a trecut de mine şi a mers la fiecare membru al echipajului, i-a privit în ochi, le-a strâns mâna şi i-a întrebat cum îi cheamă şi alte lucruri despre ei. A fost extraordinar”, a explicat Carstens.

Griner a petrecut aproximativ 12 ore din totalul de 18 ale zborului vorbind cu ceilalţi oameni din avion. Ea a vorbit despre perioada petrecută în colonia penitenciară şi despre lunile în captivitate.

“Mi-a lăsat impresia că este o persoană inteligentă, pasională, plină de compasiune, modestă, interesantă, un om patriot. Dar mai presus de orice, autentică. Urăsc faptul că a trebuit să o întâlnesc astfel, dar m-am simţit binecuvântat pentru că am avut şansa să o cunosc”, a menţionat emisarul american.

El a precizat că Griner, care este supusă unei evaluări complete medicală şi psihică, a părut să fie “plină de energie şi arăta fantastic”.

Avionul care a transportat-o pe Brittney Griner a ajuns vineri dimineaţa pe aeroportul din San Antonio, în Texas, la o zi după ce baschetbalista a fost eliberată din din Rusia, unde făcea închisoare, în schimbul traficanului rus de arme Viktor Bout, care era închis în Statele Unite, relatează CNN.

Brittney Griner a petrecut 10 luni în spatele gratiilor în Rusia, înainte de a fi eliberată în urma acestui schimb de prizonieri pe care Rusia şi SUA l-au făcut după îndelungate negocieri. 

Schimbul de prizonieri a a avut loc la Abu Dhabi, de unde Brittney Griner şi Viktor Bout au plecat, fiecare, spre casă. Viktor Bout ajunsese deja de joi seară la Moscova, unde eliberarea sa a fost salutată ca o mare victorie diplomatică.

Brittney Griner, vedetă a baschetului american, a fost arestată în Rusia în februarie 2022, cu puţin înainte de invazia rusă din Ucraina, fiind acuzată de tentativă de introducere ilegală de droguri în ţară. Ea zburase de la New York pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, unde, la sosire, în timpul inspecţiei bagajelor, i-au fost găsite două cartuşe cu ulei de canabis. Substanţa este considerată în Rusia ca fiind narcotic. Instanţa a condamnat-o la nouă ani de închisoare într-o colonie penitenciară.

Afla mai multe despre: brittney griner 

viewscnt
Articole similare