Petrolul Ploieşti va juca, pe teren propriu, contra celor de la FCSB, pe 9 octombrie, iar partida va putea fi urmărită în direct pe OrangeSport 1 şi în format video-text pe orangesport.ro.
Constantin Budescu (33 de ani) a semnat în această vară cu Petrolul Ploieşti, însă fotbalistul nu a apucat încă să debuteze în echipa antrenată de Nae Constantin pentru că se recuperează încă după accidentarea suferită în a doua parte a sezonului trecut, la FC Voluntari.
Înainte de meciul direct, mijlocaşul ofensiv a transmis un mesaj clar. El consideră că FCSB este o echipă de bătut şi că Petrolul se poate impune în faţa clubului patronat de Gigi Becali.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Eu cred că este o echipă de bătut”
”Un meci foarte greu, poate cel mai greu meci de până acum, cu o echipă bună. Nu trebuie să ne luăm după ce s-a întâmplat în Europa, e o echipă foarte bună, cu un lot numeros şi valoros, şi cu siguranţă vom avea un meci greu. Pe foaie, ei sunt favoriţi pentru că sunt o echipă bună, dar noi avem suporterii pe stadion şi putem echilibra balanţa şi, de ce nu, putem şi câştiga.
În general la derby-uri te simţi mult mai motivat, cu atâţia suporteri în tribună îţi doreşti mai mult să câştigi. Eu cred că FCSB este o echipă de bătut, pentru că aţi văzut ce rezultate sunt, e un campionat echilibrat, oricine bate pe oricine, se poate întâmpla orice la orice meci”, a declarat Budescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: petrolul-budescu-fcsb